25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăLifestyleTom Cruise, omagiat pentru întreaga carieră la Festivalul de la Cannes 

Tom Cruise, omagiat pentru întreaga carieră la Festivalul de la Cannes 

Cea de-a 75-a ediţii a Festivalului de la Cannes îi va oferi un omagiu special lui Tom Cruise pentru întreaga sa carieră, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la singura sa prezenţă la acest concurs cinematografic şi prezentării, în premieră mondială, a noului său film “Top Gun: Maverick”.

Omagiul va avea loc pe 18 mai, exact după trei decenii de la prezentarea la Cannes a filmului “Far and Away”, în care a jucat starul american sub îndrumarea regizorului Ron Howard, notează vineri într-un comunicat organizatorii festivalului.

La aceeaşi dată, în anul 1992, Tom Cruise i-a înmânat trofeul Palme d’ Or realizatorului danez Bille August, pentru filmul său “The Best Intentions”.

Cu prilejul acestui omagiu, actorul american va avea o conversaţie pe scenă cu jurnalistul Didier Allouoch.

În cursul serii Tom Cruise va asista la prezentarea în premieră mondială a noului său “Top Gun: Maverick”, un sequel al legendarului film “Top Gun” (1986) care va fi lansat pe marile ecran din Franţa pe 25 mai, cu două zile înainte de premiera din SUA.


În noua producţie, Tom Cruise, în vârstă de 59 de ani, îşi va relua rolul pilotului de avioane de luptă Pete “Maverick” Mitchell, pe care l-a jucat în filmul original din 1986, alături de Val Kilmer.

Cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 17- 28 mai. Componenţa juriului nu a fost deocamdată anunţată, iar selecţia oficială va fi dezvăluită pe 14 aprilie.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Klaus Iohannis merge în America unde va primi premiul Distinguished International Leadership Award

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă