-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalRusia confirmă că nu recunoaște Transnistria ca stat

Rusia confirmă că nu recunoaște Transnistria ca stat

Rusia confirmă că nu recunoaște așa-zisa republică Transnistria, deși liderii de la Tiraspol tocmai au reiterat o cerere în acest sens.

Precizarea Rusiei intervine într-o știre transmisă, la data de 16 martie 2022, de agenția oficială rusă TASS. Știrea menționează că „republica nerecunoscută Transnistria s-a format la 2 septembrie 1990, pe teritoriul Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului, locuit predominant de vorbitori de limbă rusă”. Un alt detaliu important este că Rusia confirmă, în acest mod, că pe malul stâng al Nistrului nu sunt integral locuitori rusofoni, ci și de alte naționalități.

Rusia mai menționează că are în Transnistria circa 1500 de soldați și de ofițeri. La Moscova, ei sunt numiți „grup operațional”. Despre aceștia se precizează că sunt dotați cu arme ușoare. Rusia susține că misiunea acestor militari este să „mențină pacea” și să păzească depozitul de la Kolbasna, unde sunt stocate 20.000 de tone de muniție din perioada fostei URSS.

Știrea transmisă din Rusia confirmă că guvernul Republicii Moldova a cerut retragerea din țară a „grupului operațional” al armatei ruse. Rusia precizează că Tiraspolul se opune categoric acestei retrageri. Liderii de la Tiraspol consideră militarii ruși „o garanție a păcii”, susține Rusia.

Această știre a fost transmisă de Rusia după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a declarat că Transnistria este „zonă de ocupație” a Rusiei. APCE a făcut această precizare la 15 martie, într-o dezbatere dedicată atacului Rusiei asupra Ucrainei.

Guvernul de la Chișinău nu este prea mulțumit de recunoașterea ocupației din Transnistria

Pe de altă parte, oficiali de la Chișinău s-au declarat rezervați față de opinia APCE. Republica Moldova se teme că o asemenea mențiune despre Rusia o poate implica în conflictul din Ucraina. Președinta Maia Sandu a precizat că Republica Moldova este țară neutră și nu vrea să intre în NATO.

Totuși, Republica Moldova primește un flux masiv de refugiați din Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

S-a depășit pragul de un milion de voturi la secțiile de votare

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 10, votaseră 1.277.000 de alegători,...
Ultima oră
Pe aceeași temă