2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportAlte sporturiJocurile Olimpice de iarnă de la Beijing: A doilea titlu pentru chinezoaica...

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing: A doilea titlu pentru chinezoaica Eileen Gu

Chinezoaica Eileen Gu a cucerit astăzi al doilea său titlu olimpic şi a treia medalie la schi acrobatic (freestyle) de la debutul Jocurilor Olimpice (JO) de iarnă de la Beijing, după ce s-a impus în proba feminină de halfpipe.

Sportiva în vârstă de 18 ani, născută în California şi al cărei tată este american, iar mama chinezoaică, a dominat, aşa cum era de aşteptat, proba sa favorită şi a reuşit să obţină 95,25 puncte în cea mai bună manşă a sa, ţinându-şi la distanţă toate rivalele.

Cassie Sharpe (Canada), campioană olimpică în 2018, a ocupat locul secund, cu 90,75 puncte, intrând în posesia medaliei de argint, în timp ce compatrioata sa Rachael Karker a obţinut bronzul, cu 87,75 puncte.

Campioană mondială en titre la halfpipe, disciplină în care şi-a adjudecat Globul de Cristal în acest sezon, Eileen Gu a mai cucerit o medalie de aur la JO 2022, în proba de big air, precum şi una de argint, la slopestyle.

Eileen Gu este prima sportivă care reuşeşte să cucerească trei medalii în trei probe diferite de schi acrobatic la Jocurile Olimpice, conform DPA.

Clasamentul final al probei feminine de halfpipe:
1. Eillen Gu (China) 95,25 puncte
2. Cassie Sharpe (Canada) 90,75
3. Rachael Karker (Canada) 87,75
4. Kelly Sildaru (Estonia) 87,00
5. Li Fanghui (China) 86,50
6. Hanna Faulhaber (SUA) 85,25
7. Zhang Kexin (China) 78,75
8. Amy Fraser (Canada) 75,25
9. Zoe Atkin (Marea Britanie) 73,25
10. Brita Sigourney (SUA) 70,75
11. Carly Margulies (SUA) 61,00
12. Sabrina Cakmakli (Germania) 54,00

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă