13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalSUA s-au retras oficial din Tratatul INF

SUA s-au retras oficial din Tratatul INF

‘Retragerea SUA conform art.XV din Tratat intră în vigoare astăzi (vineri), întrucât Rusia nu a revenit la respectul total şi verificat’ al pactului, a declarat într-un comunicat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, din Bangkok, unde participă la un summit regional.

Moscova a preluat iniţiativa şi a anunţat anterior (vineri dimineaţa) încetarea existenţei Tratatului INF ‘la iniţiativa’ SUA.

În acelaşi timp, Rusia, care şi-a suspendat participarea la acest pact, considerat cheia de boltă a securităţii europene timp de decenii, a propus SUA şi NATO ‘un moratoriu’ asupra desfăşurării de arme cu rază intermediară.

Washingtonul şi-a suspendat participarea la Tratatul INF la începutul lunii februarie, acuzând Rusia că a dezvoltat un sistem de rachetă ce încalcă prevederile pactului.

Această suspendare a deschis o perioadă de tranziţie de şase luni care se încheie vineri cu retragerea americană pur şi simplu, tratatul încetându-şi existenţa.

Tratatul INF, care a dus la eliminarea unei întregi serii de rachete cu capacitate nucleară şi rază intermediară de acţiune (de la 500 la 1.500 km) a permis eliminarea rachetelor SS20 ruseşti şi a Pershing-urilor americane desfăşurate în Europa.

‘SUA şi-au exprimat îngrijorarea pe lângă Rusia din 2013’, a amintit Mike Pompeo, care a declarat că Statele Unite se bucură de ‘sprijinul deplin’ din partea ţărilor NATO. Dar Moscova a ‘respins sistematic timp de şase ani eforturile americane pentru ca Rusia să respecte din nou’ pactul, a adăugat el.

Washingtonul reproşează Moscovei dezvoltarea rachetei 9M729, care reprezintă potrivit acestuia o ‘ameninţare directă’ la adresa americanilor şi a aliaţilor lor, în timp ce Rusia susţine că racheta sa nu depăşeşte 480 km şi deci nu încalcă prevederile tratatului.

Secretarul de stat american a adăugat că autorităţile ruse nu au profitat, în cursul ultimelor şase luni, de ‘ultima şansă’ de a salva tratatul. Numeroase discuţii între cele două puteri rivale s-au încheiat fără succes din februarie.

Încetarea existenţei Tratatului INF riscă să declanşeze o nouă cursă a înarmărilor, notează AFP. 

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă