7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiDIICOT anunţă oficial că ADN-ul din oasele de la casa lui Dincă...

DIICOT anunţă oficial că ADN-ul din oasele de la casa lui Dincă este al Alexandrei

„Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv Măceşanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei. Concluzia ne-a fost comunicată aseară, 2 august, de către reprezentanţi ai INML, urmând ca astăzi să ne fie transmis şi raportul specialiştilor conţinând aceleaşi date”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Concluzia expertizei nu este o informaţie confidenţială în cadrul urmăririi penale, ci este o informaţie de interes public, care trebuia comunicată familiei Alexandrei, care a fost de îndată anunţată, „din respect şi compasiune faţă de suferinţa pe care o resimte, având in vedere şi solicitarea acesteia in acelaşi sens, respectiv de a nu lua cunoştinţă din alte surse de informare”.

„În raport de această concluzie, urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele şi pentru infracţiunea de omor calificat”, se mai arată în informarea DIICOT.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Bitcoin atinge un nou record și se apropie de 100.000 de dolari

Bitcoin a stabilit un nou record de preț, apropiindu-se rapid de pragul de 100.000 de dolari, în urma unei creșteri spectaculoase alimentate de așteptările...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...
Ultima oră
Pe aceeași temă