Statele Unite trimit 222 de sportivi la Olimpiada din China, care se desfășoară la Beijing. Este vorba de Olimpiada de iarnă din 2022, pe care inițial Statele Unite voiau s-o boicoteze.
Comitetul olimpic şi paralimpic american (USOPC) a anunțat că în China va pleca o delegație formată din 222 de sportivi. „Team USA” va include 107 femei şi 115 bărbaţi. 99 dintre aceștia au mai participat și la alte Jocuri Olimpice. Cei mai experimentați dintre ei sunt Shaun White (snowboard halfpipe), Lindsey Jacobelis (snowboard cross), Katie Uhlaender (skeleton) şi John Shuster (curling). Cel mai cunoscut dintre ei este Shaun White (35 de ani), care s-a lansat în concursurile internaționale pe când avea doar 13 ani. Olimpiada de iarnă din 2022 va fi, pentru el, cea de a cincea. Shaun White are deja trei medalii olimpice de aur.
Olimpiada din China este tot mai intens politizată
La finalul anului 2021, Statele Unite avertizau că s-ar putea să nu trimită sportivi la Olimpiada de la Beijing. Ulterior, poziția americană s-a modificat, în sensul că sportivii vor merge la Olimpiadă, dar fără alți oficiali din SUA. Canada a anunțat că, în privința Olimpiadei din China, va urma poziția SUA.
Sancțiunile împotriva Chinei pornesc de la chestiuni politice și privind drepturile omului.