1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInternaționalRusia a evacuat familiile diplomaților săi din Ucraina

Rusia a evacuat familiile diplomaților săi din Ucraina

Rusia a evacuat familiile diplomaților săi, stabilite în Ucraina. Specialiștii susțin că mișcarea vizibilă poate fi ori o propagandă, ori o pregătire pentru un eventual conflict.

Oficialii americani și europeni au urmărit acțiunile Rusiei la granița Ucrainei înaintea negocierilor diplomatice, soldate cu un eșec. Potrivit NewYork Times, evacuarea familiilor diplomaților ruși din Ucraina a început pe 5 ianuarie. Au fost scoase din țară 18 persoane, copii și femei, care s-au urcat în autobuze și transportate până acasă.

Familiile diplomaților ruși din Ucraina au fost evacuate

Aproximativ alte 30 de persoane le-au urmat în zilele următoare, a anunțat un înalt oficial din structurile de securitate ucrainene. Aceeași sursă a precizat că late două consulate se pregătesc să plece din Ucraina.

Specialiștii americani și ucraineni susțin că evacuarea acestora este privită ca o altă componentă a misterului indus de Rusia. Aceștia spun că Rusia vrea fie să inducă o mișcare de propagandă, să simuleze o eventuală invazie, o diversiune sau chiar toate trei variantele.

Ministerul de externe al Rusiei a declarat marți că mbasada sa de la Kiev „funcționează normal”. Referitor la consulatele din Ucraina, ministerul nu a comentat.

Pe de altă parte, ministerul de externe din Ucraina susține că nu a primit informații referitoare la evacuările diplomaților din ambasadele altor state.

Mai multe trenuri încărcate cu tancuri, rachete și trupe continuă să se îndrepte spre granița cu Ucraina.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă