14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIlfov: 244 de ''piraţi rutieri'', depistaţi de poliţişti

Ilfov: 244 de ”piraţi rutieri”, depistaţi de poliţişti

Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, poliţiştii au controlat 21.291 de autovehicule şi 13 societăţi comerciale, fiind constatate 123 de infracţiuni, dintre care şase de natură economică şi 80 la regimul circulaţiei rutiere.

De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la OUG 195/2002; 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere; 106 la OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reţinute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare.

Alături de poliţişti rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalităţii economice şi de la transporturi au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Cele mai citite

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă