26.2 C
București
vineri, 3 iulie 2026
AcasăInternaționalIranul nu uită: sancțiuni pentru 51 de americani pentru asasinarea generalului Qasem...

Iranul nu uită: sancțiuni pentru 51 de americani pentru asasinarea generalului Qasem Soleimani

Iranul a dat sancșiuni pentru 51 de americani pentru implicarea lor în atacul cu dronă din 3 ianuarie 2020 de lângă aeroportul internaţional din Capitala Irakului, Bagdad, în care a fost ucis generalul iranian Qasem Soleimani şi însoţitorii săi, a informat sâmbătă Ministerul de Externe iranian, transmit EFE şi Reuters.

Printre cei sancţionaţi – ale căror nume sunt publicate sâmbătă într-un comunicat de MAE iranian – se regăsesc şeful Statului Major Comun al Forţelor Armate ale SUA, generalul Mark Milley, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al SUA, Robert Charles O’Brien Jr, subsecretarul adjunct pentru securitate naţională al SUA, Matthew F. Pottinger, şi şeful Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), generalul Kenneth McKenzie. Pe lista cu cei 51 de americani sancţionaţi se mai află fondatorul companiei militare private Blackwater, Erik Dean Prince, şi fosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley.

Iranul a luat aceste sancțiuni la adresa acelor americani implicați în asasinatul generalului Soleimani ca măsură pentru a combate terorismul

Comunicatul MAE iranian menţionează că cei sancţionaţi au participat la luarea deciziilor, planificarea, organizarea, finanţarea, sprijinirea, conducerea sau implementarea actului terorist împotriva lui Soleimani sau, „prin sprijinirea acestei crime atroce, au promovat terorismul care este o ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţională”, conform agerpres.ro.

În intervalul octombrie 2020 – ianuarie 2021, Iranul a sancţionat mai mulţi reprezentanţi americani pentru atentatul împotriva lui Soleimani, inclusiv pe Donald Trump, care era la acea vreme preşedintele SUA, pe secretarul său de stat Mike Pompeo şi pe fostul secretar al apărării, Mark Esper.

La fel ca în cazul sancţiunilor anterioare, noile sancţiuni permit confiscarea bunurilor din Iran ale acestor persoane, potrivit comunicatului de sâmbătă al MAE iranian.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

MApN anunță economii de aproape 8 milioane de lei, după reducerea cheltuielilor cu deplasările externe

Ministrul a precizat că fondurile economisite vor putea fi direcționate către nevoile reale ale Armatei, în loc să fie consumate pe cheltuieli administrativeMinisterul Apărării...

Incendiu de vegetație amenință stațiunile turistice de pe Costa Brava, în Spania

Sute de pompieri spanioli luptau vineri cu un incendiu de vegetație aflat în extindere, izbucnit în apropierea popularei destinații turistice mediteraneene Costa Brava, în...

Iranul a început funeraliile lui Ali Khamenei. Ceremonii de șase zile și măsuri excepționale de securitate

La patru luni după uciderea liderului suprem Ali Khamenei, Iranul pregătește cele mai ample funeralii din istoria țării.Ceremonia se desfășoară pe parcursul a șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă