17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDNA spune că a clasat doar o parte din dosarul lui Cherecheş

DNA spune că a clasat doar o parte din dosarul lui Cherecheş

Potrivit unui răspuns al DNA la solicitarea Agerpres, în dosarul format în anul 2013 la DNA – Serviciul teritorial Cluj, Cătălin Cherecheş a fost trimis în judecată la data de 19 septembrie 2018, pentru mai multe infracţiuni săvârşite în calitatea sa de primar.

În prezent, acest dosar se află pe rolul Tribunalului Maramureş în procedura de cameră preliminară, cu termen la data de 16 septembrie 2019.

Conform DNA, din dosarul trimis în judecată în septembrie 2018 s-a disjuns şi s-a format un alt dosar cu privire la Cătălin Cherecheş pentru alte presupuse infracţiuni, respectiv abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, precum şi cu privire la alte persoane.

“În dosarul disjuns, la data de 16.07.2019, prin ordonanţă s-a dispus clasarea faţă de inculpatul Cherecheş Cătălin cu privire la o parte dintre infracţiunile menţionate, pe motiv că fapta nu există, respectiv fapta nu e prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Cu privire la celelalte infracţiuni, respectiv luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina suspectului Cherecheş Cătălin şi cu privire la o serie de infracţiuni reţinute în sarcina altor persoane, prin aceeaşi ordonanţă de clasare cauza a fost disjunsă şi formează în prezent obiectul unui dosar aflat în curs de urmărire penală pe rolul Serviciului teritorial Cluj”, arată DNA.

DNA mai spune că, într-un dosar separat, Cherecheş a fost trimis în judecată în mai 2016 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, iar acest dosar se află pe rolul Tribunalului Cluj, cu termen de judecată la data de 5 septembrie 2019.

Primarul Cătălin Cherecheş a susţinut, luni, într-o conferinţă de presă, că DNA i-ar fi clasat dosarul deschis în 2013 în care era acuzat de abuz în serviciu, luare de mită în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare, acte de comerţ incompatibile cu funcţia, instigare la abuz în serviciu, respectiv trafic de influenţă.

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă