O angajată a Centrului pentru Copii din Periș, judeţul Ilfov, a fost înregistrată, folosind limbaj suburban, în timp ce i se adresează unei minore care încearcă să-şi spună păsurile.
Instituţiile publice responsabile au fost sesizate, dar deocamdată nu au avut nicio reacție.
Înregistrarea a fost făcută publică de preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, Vişinel Bălan. Limbajul angajatei centrului de plasament cu greu ar putea fi catalogat în discuţia cu un adult, darămite cu un copil.
Deși fata este extrem de afectată de ce i s-a întâmplat, angajata o pune la punct cu un limbaj suburban şi cu o atitudine care o determină pe minoră să renunţe la intenţia de a-i dezvălui problemele prin care trece. „Ce dracu’ să-ţi pun întrebări? Cum ai stat? Cum dracu’ şi-a dat ăla (…) în tine? Ştim situaţia”, spune angajata.
„Acțiunea a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie 2021. Copilul cere intimitate într-o discuție în care este pusă la zid: Am intimitate, dânsu n-ar trebui să fie aici. Contează. Angajatele: păi știe, i-am spus noi.
Vă dați seama că intimitatea nu există într-un centru de plasament/ rezidențial? Personalul însistă ca la discuție să fie un bărbat, tot angajat al centrului. Discuția este despre intimitate, experiențe sexuale și alte situații pe care minora le-a trăit.”, a transmis Vișinel Bălan, potrivit antena3.ro.
Angajată de la centrul de plasament din Periș, limbaj suburban la adresa unei minore, atitudine la cel mai de jos nivel
„ Din înregistrare observăm că atitudinea personalului de la Centrul de Plasament din Periș este la cel mai de jos nivel, aș putea spune că e un nivel de canal. Acești indivizi au grijă de copiii abandonați. O rog pe Doamna Ministru Gabriela Firea să intervină în acest caz, la fel de importantă este intervenția/ poziția doamnei Florica Chereches, președinte al Autoritatea Națională – Persoane cu Dizabilități, Copii și Adopții. Nu mai putem continua așa. Viața unui copil e o responsabilitate și statul român se face direct răspunzător de eșecul acestor suflete., a mai explicat Vişinel Bălan contextul în care a avut loc discuţia.
Preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi a precizat că a sesizat instituţiile responsabile cu privire la această situaţie, însă deocamdată nu a primit niciun răspuns oficial.
Citiți România Liberă și pe Google News!