31.7 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăPoliticăCiucă îi cere lui Florin Roman să explice dacă a plagiat sau...

Ciucă îi cere lui Florin Roman să explice dacă a plagiat sau nu

Într-o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, ministrului Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, i s-a solicitat să-și clarifice situația cu privire la lucrarea de disertație pentru care există dovezi publicate în presă că ar fi plagiat, au declarat surse guvernamentale.

Ministrului i s-a solicitat să clarifice lucrurile într-un termen cât mai scurt, iar prin clarificare premierul s-ar fi referit la prezentarea demisiei de onoare, în caz contrar Roman urmând să fie remaniat, au mai precizat sursele citate.

Potrivit surselor, ministrul i-ar fi spus premierului că nu ar fi vorba despre un plagiat în lucrarea de disertație, ci de reproducerea unor definiții.

Ciucă i-a solicitat lui Florin Roman să spună dacă a plagiat după ce 10 pagini din lucrarea de disertație la master sunt identice cu paginile dintr-un suport de curs

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, și-a plagiat lucrarea de disertație la master, susținută la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, în 2012, conform celor scrise săptămâna trecută de Libertatea. Publicația a relatat că a primit de la ministru 10 pagini din lucrare, care sunt identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu.

Contactat de ziarul citat, ministrul a spus: “dacă asta e iar o altă mare problemă…” și a cerut “îngăduință” pentru că are de lucru la PNRR. Potrivit Libertatea, în cele 10 pagini de lucrare, masterandul Florin Roman, acum ministru, a preluat identic textul, figurile, chiar și erorile de redactare din lucrarea profesorului din Timișoara, relatează edupedu.ro.

Ulterior, Roman a afirmat că respinge “acuzația nefondată de plagiat a unui suport de curs care nu a fost publicat ca lucrare științifică”.

Libertatea a scris că demnitarul i-a trimis cele 10 pagini după cum el însuși promisese, după ce a constatat că nu găsește lucrarea despre “Teoria sistemelor Informaționale”, pe care o menționase în CV.
El a trimis paginile pentru a arăta că s-a ocupat serios de domeniul “teoriei sistemelor”. Potrivit publicației, pasaje din lucrarea de master, căutate pe Google, duc la o lucrare a profesorului Dumitrescu de la Universitatea Politehnica din Timișoara.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Slavko Vincic își încheie cariera după finala Mondialului! Arbitrul sloven se retrage după un ultim meci controversat

Slavko Vincic a anunțat retragerea din arbitraj la doar o săptămână după ce a condus finala Campionatului Mondial din 2026.Arbitrul sloven Slavko Vincic și-a...

Zelenski, primul lider străin primit de noul premier britanic Andy Burnham

Noul premier al Marii Britanii, Andy Burnham, îl va primi luni pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care devine primul lider străin primit de șeful...

Grevă generală în Sănătate, de marți. Sanitas reclamă presiuni asupra angajaților și cere modificarea legii salarizării

Angajații din sistemul sanitar intră, marți, 28 iulie, în grevă generală pe termen nelimitat, în semn de protest față de proiectul legii salarizării.Federația Sanitas...
Ultima oră
Pe aceeași temă