18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCertificatul verde este obligatoriu în biserică, în Grecia

Certificatul verde este obligatoriu în biserică, în Grecia

Certificatul verde este obligatoriu pentru cei doresc să meargă la biserici, în Grecia. Autoritățile de la Atena au introdus nou restricții pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Astfel, credincioșii trebuie să prezinte un test Covid negativ pentru a putea participa la sjubele din interiorul bisericilor. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii numărului cazurilor de infectare cu Covid-19.

Potrivit noilor măsuri anunţate, persoanelor nevaccinate li se interzice accesul în spaţii interioare, inclusiv în restaurante, cinematografe, muzee şi săli de sport, chiar dacă prezintă un test negativ pentru coronavirus, relatează Hotnews.ro.

În privința bisericilor, de duminică este obligatoriul testul negativ pentru a intra în lăcașul sfânt.

Certificatul verde este obligatoriu la slujbe

“(Această măsură este) pentru a ne proteja pe noi înşine şi pe oameni”, a declarat părintele Christos, preot la Biserica Sfântul Spiridon din oraşul Pireu.

“Poate fi puţin dificil, însă vom persista. Suntem obligaţi să respectăm toate măsurile”, a mai spus el.

Unii credincioşi au declarat că au venit mai puţini oameni decât de obicei la slujba de duminică din cauza cerinţei ca cei nevaccinaţi să plătească pentru teste, un cost care s-ar putea dovedi costisitor pentru cei cu familii.

Grecia a înregistrat o creştere a infectărilor cu COVID-19 luna aceasta, numărul cazurilor zilnice ating niveluri record. Până sâmbătă, ţara a înregistrat 920.683 de infectări cu coronavirus şi 17.861 de decese asociate COVID-19 de la izbucnirea pandemiei.

Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă