19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăMinisterele din România, luate la puricat

Ministerele din România, luate la puricat

Majoritatea ministerelor din țară mai exact 17 sunt luate la verificat de ministerul de finanțe. Decizia vine la o zi după declarațiile ministrului interimar al muncii Raluca Turcan care spune că nu sunt bani de pensii și alocații.

Printre ministere este și cel al Muncii

Direcția Generalã de Inspecție Economico-Financiară, din cadrul Ministerului de Finanțe, efectueazã în acest moment 20 de acțiuni de inspecție la 17 ministere, printre care și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, precum și la alte trei autorități/instituții publice. Acțiunea de inspecție la Ministerul Muncii și Protecției Sociale a fost demarată în 19 noiembrie 2021, simultan cu alte 17 acțiuni de verificare.

Scopul controalelor făcute de Ministerul de Finanțe

Controalele sunt prevăzute în Programul de control aprobat din 26 ianuarie 2021. Verificările sunt menite să asigurare respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și respectarea prevederilor legale referitoare la investițiile realizate din fonduri publice și la bunurile din domeniul public și privat al statului, inclusiv a celor care aparțin patrimoniului cultural național mobil.

Decizia vine la o zi după ce Raluca Turcan l-a acuzat pe Florin Cîțu că i-a luat bani de la ministerul muncii pentru a da bine în cifrele de pe rețelele sociale, însă a uitat să-i dea înapoi, iar acum s-a văzut cu conturile goale pentru plata pensiilor și a alocațiilor.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă