Marcel Ciolacu preia conducerea Camerei Deputaților în urma alegerilor care s-au desfășurat marți, 23 noiembrie 2021. Votul din plenul Camerei a fost secret, cu buletine de vot.
Spre deosebire de ultimii deținători ai acestei funcții, Ciolacu devine președinte „plin” al Camerei. După ce Ludovic Orban a demisionat de la conducerea Camerei, funcția a fost asigurată de președinți interimari.
Orban a demisionat din funcția de președinte al Camerei după ce a pierdut funcția de președinte al PNL, în favoarea lui Florin Cîțu. După ce a pierdut conducerea PNL, Ludovic Orban a demisionat și din grupul parlamentar al PNL, anunțând că va activa ca deputat independent.
La votul secret de marți, Ciolacu a fost ales cu 217 voturi pentru și 77 împotrivă. Marcel Ciolacu este președintele PSD și a fost propus pentru funcția de președinte al Camerei de grupul parlamentar PSD.
Marcel Ciolacu preia conducerea Camerei Deputaților, conform înțelegerii PSD – PNL
Această majoritate la numărarea voturilor, favorabilă lui Ciolacu, a fost posibilă după formarea coaliției PSD – PNL – UDMR.
La funcția de președinte al Camerei, împotriva lui Ciolacu a candidat Cristina Prună (USR). Cristina Prună este vicepreşedinte al Camerei Deputaților. La votul de marți, ea a obţinut 77 voturi favorabile şi 217 voturi împotrivă.
Conform deciziilor luate de noua Coaliție de guvernare, PSD obține funcția de președinte al Camerei Deputaților. PNL obține funcția de președinte al Senatului, pe care o va ocupa probabil Florin Cîțu. Președintele PNL va prelua conducerea Senatului de la Anca Dragu (USR).
Citește și: Anca Dragu, demisă de la șefia Senatului