20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson vrea ca parlamentarii britanici să nu mai fie lobby-iști

Boris Johnson vrea ca parlamentarii britanici să nu mai fie lobby-iști

Afectat ca şi Partidul Conservator de un scandal de favoritism, premierul britanic Boris Johnson a propus marţi modificarea codului de conduită pentru parlamentarii britanici pentru a le interzice acestora să fie plătiţi ca lobby-iști sau consultanţi, relatează AFP.

Această propunere de modificare a regulilor intervine după numeroase dezvăluiri privind activităţi de lobby ale unor deputaţi conservatori sau despre joburi secundare foarte bine remunerate ale acestora, în pofida statutului lor de aleşi.

“Principalul rol al unui deputat este, şi trebuie să fie, să lucreze în slujba administraţilor săi şi să le reprezinte interesele în Parlament”, a scris Boris Johnson într-o scrisoare adresată preşedintelui Camerei Comunelor, camera inferioară a parlamentului, şi publicată pe contul său de Twitter.

În acest scop, el a precizat că susţine propunerile formulate în 2018 de un organism privind normele din viaţa publică vizând interzicerea în cazul deputaţilor a oricărei activităţi de consultant sau de lobby-ist. Astfel se va asigura faptul că orice activitate paralelă exercitată de un deputat nu afectează sarcinile sale parlamentare.

O astfel de modificare ar permite să se garanteze că deputaţii care contravin acestor reguli fac obiectul unei anchete şi sunt sancţionaţi de autorităţile disciplinare existente, a adăugat liderul conservator.

Boris Johnson a cerut o susţinere transpartinică pentru această reformă, în ajunul unei moţiuni supuse la vot în Camera Comunelor de către Partidul Laburist de opoziţie, care vizează şi interzicerea posturilor remunerate de administratori şi rolurile de consultanţi.

“Este imperativ să plasăm reputaţia Camerei Comunelor deasupra oricărei suspiciuni”, a explicat un purtător de cuvânt al premierului, subliniind totuşi că acesta nu este de acord pur şi simplu cu interzicerea unui al doilea loc de muncă pentru deputaţi, conform agerpres.ro.

Boris Johnson vrea să termine ca parlamentarii să mai fie lobby-iști, deși și el s-a confruntat cu astfel de acuze

El însuşi confruntat cu întrebări privind vacanţele sale luxoase în străinătate sau renovarea costisitoare a reşedinţei sale, Boris Johnson a indignat opoziţia şi o parte din majoritatea sa, la începutul lui noiembrie, când a vrut să modifice regulile parlamentare pentru a evita sancţionarea unui deputat conservator pentru activităţile sale de lobby. Boris Johnson a trebuit să dea înapoi în acest context.

Presa a publicat de atunci numeroase dezvăluiri privind joburile paralele foarte bine remunerate, autorizate dacă sunt declarate. Dar, potrivit media, unii au folosit în acest sens resurse parlamentare (birouri, telefon), o practică ilegală.

Partidului Conservator i s-a reproşat de asemenea că a acordat locuri în Camera Lorzilor, unde membrii sunt numiţi şi nu aleşi, unor donatori generoşi.

Liderul laburiştilor, Keir Starmer, a cerut marţi o “anchetă independentă”, denunţând “practici neobişnuite” la conservatori.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Avanpremiera filmului „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seara, la București

Filmul „În inima Naţionalei - Din vestiar până în Germania”, povestea neștiută a calificării naționalei de fotbal a României la EURO 2024, regizat de...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Cum alegi mobila de dormitor: Ghid complet pentru o amenajare eficientă și confortabilă

Dormitorul este una dintre cele mai importante camere din casa ta. Este locul unde petreci o mare parte a timpului, unde te odihnești și...
Ultima oră
Pe aceeași temă