O fetiță de 3 ani din Timișoara s-a prăbușit de la etajul 4 al al unui bloc de pe strada Mareșal Averescu 70, fostă Lidia.
Din primele date, copilul se juca cu un animăluț de casă, se pare un porcușor de Guineea, în dreptul ferestrei. La un moment dat, fetița s-a cățărat pe ceva, a deschis geamul și s-a aplecat peste pervaz.
S-a prăbușit pe terasa de la etajul 1, care aparține unui apartament. Copilul a căzut pe un scaun ce era afară, iar proprietara terasei, care este medic, i-a acordat primul ajutor și a chemat ambulanța. Micuța a fost transferată la Spitalul Louis Turcanu pentru îngrijiri și investigații, conform opiniatimișoarei.ro.
Micuța a căzut de la aproape 10 metri pe terasa unui apartament de la etajul 1, care se afla chiar deasupra unui magazin.
Medicii și polițiștii au intervenit pentru a salva o fetiță de 3 ani din Timișoara
Imediat s-a dat alarma la 112, iar la fața locului au intervenit medicii și polițiștii pentru a salva fetița de 3 ani din Timișora. Copila a fost preluată de urgență și transportată la Spitalul de Copii Louis Turcanu, în stare de conștiență.
Politistii de la Sectia 2 au deschis o ancheta pentru a afla in ce conditii s-a petrecut incidentul. Au deschis un dosar penal pentru acest incident cu fetița de 3 ani din Timișora și încearcă să stabilească dacă la mijloc a fost sau nu vorba de o neglijență a familiei.