3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismFără spectatori la Maratonul Bucureștiului

Fără spectatori la Maratonul Bucureștiului

Maratonul Bucureștiului va fi organizat sâmbătă și duminică fără spectatori. Participanții trebuie să aibă certificat digital, iar în zonele de start și sosire vor fi impuse numeroase măsuri de siguranță.

Evenimentul care va avea loc în weekend reunește mai multe curse de alergare, de 5, 10, ștafetă (4X10 km), 21 și 42 de kilometri. Cea de-a 14-a ediție va avea startul în Piața Constituției.

Vor fi 4 curse la Maratonul Bucureștiului

Potrivit organizatorilor de la Bucharest RUNNING CLUB, sâmbătă, de la ora 9.00, vor lua startul alergătorii de la cursa de 10 km și de la ora 10.45, cei de la cursa de 5 km. Duminică va fi un singur start, de la 8.30 pentru cursele 42 km, ștafetă și 21 km.

La eveniment va fi permis accesul tuturor alergătorilor care fac au certificat verde. De asemenea, în zona Sport Expo va fi pus la dispoziție un centru de testare pentru alergătorii care vor veni să-și ridice kiturile de participare sau să se înscrie la una dintre curse.

Testarea este opțională și gratuită pentru toți participanții și va fi efectuată de către o clinică acreditată de Ministerul Sănătății, precizează organizatorii, conform jurnalul.ro.

În zonele de start și sosire-Piața Constituției, Bd. Libertății – Parc Izvor vor fi luate măsuri suplimentare de siguranță pentru toți participanții la Maratonul Bucureștiului.

Este vorba despre „acces restricționat doar pentru personalul esențial din echipa de organizare, participanți și autorități, distribuirea și impunerea utilizării măștilor de protecție (care vor fi înlăturate după primii 150 m- altele noi urmând să fie oferite la finalul cursei, odată cu medalia), distribuirea și impunerea folosirii dezinfectanților, dezinfectarea cu regularitate a obiectelor, suprafețelor și incintelor destinate utilizării publice, instalarea de porți pentru termoscanare, în vederea măsurării temperaturii participanților, crearea de spații de izolare, care să poată fi folosite în caz de nevoie, în condiții de maximă siguranță, pentru persoanele care prezintă simptome de COVID-19 și utilizarea de produse preambalate”.

Maratonul Bucureștiului este un eveniment criteriu de calificare pentru Campionatele de Atletism Europene (Munchen, 2022) și Mondiale (Oregon, 2022), precum și pentru Campionatul Mondial 40+ destinat alergătorilor amatori (Londra din 2022).

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă