16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăCoronavirusStudiu privind eficiența vaccinurilor anti-COVID în România

Studiu privind eficiența vaccinurilor anti-COVID în România

Imunizarea cu vaccin a redus de peste 5 ori riscul de infectare, de peste 10 ori riscul de spitalizare, de aproape 14 ori riscul de internare în ATI, de peste 20 de ori riscul de deces în urma COVID-19, după arată un studiu realizat de Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) în rândul persoanelor vaccinate în România.

Potrivit unui comunicat al CNCAV, setul de date analizat a inclus peste 2,7 milioane de teste (pozitive şi negative), colectate de la peste 1,7 milioane de persoane unice, cu vârsta de peste 16 ani şi cu istoric cunoscut de vaccinare împotriva COVID-19, şi s-a efectuat în perioada februarie – mai 2021, atunci când varianta Alfa a virusului era dominantă în ţara noastră.

O altă concluzie observată a fost că protecţia împotriva spitalizării, internării în ATI şi a decesului este de peste 50% încă de la administrarea dozei 1, la minim 14 zile de la efectuarea acesteia, însă este de reţinut că beneficiile maximale se obţin după 14 zile de la efectuarea schemei complete de vaccinare, ceea ce subliniază importanţa administrării dozei 2, menţionează sursa citată.

Rezultatele studiului au arătat că la persoane nevaccinate s-au înregistrat:

– 659 cazuri de infecţie

– 167 spitalizări

-10 internări în ATI

-27 decese

La persoane cu schemă incompletă de vaccinare, după 14 zile de la efectuarea dozei 1:

– 404 cazuri de infecţie

-85 spitalizări

– 4 internări în ATI

-10 decese

La persoane vaccinate complet, după 14 zile de la efectuarea dozei 2:

-69 de cazuri de infecţie

– 14 spitalizări

-0.9 internări în ATI

-1.6 decese

Întrucât riscul de evoluţie severă a bolii variază în funcţie de populaţia analizată, eficienţa vaccinării împotriva infecţiei, a spitalizării, internării în ATI şi a decesului în urma COVID-19 a fost calculată ajustat, în funcţie de vârstă, sex şi săptămâna testării.

Eficienţa împotriva infecţiei, analizată pentru fiecare tip de vaccin, începând cu 14 zile de la efectuarea dozei 2:

-Comirnaty/BioNTech Pfizer: 84.1% (CI: 81.8-86.1)

-Spikevax/Moderna: 93.1% (CI: 84.1-97.0)

-Vaxzevria/AstraZeneca: 71.1% (CI: 23.5-89.1)

Administrarea vaccinului Janssen a debutat la data de 4 mai 2021, sens în care nu s-au acumulat suficiente date pentru perioada raportată (până la 31 mai a.c.). Eficienţa acestui tip de vaccin va fi evaluată în perioada următoare.

Eficienţa cumulată pentru toate tipurile de vaccin, calculată după 14 zile de la efectuarea dozei 2:

-eficienţa împotriva infecţiei: 84.4% (interval de confidenţă 95% – CI: 82.1-86.3)

-eficienţa împotriva spitalizării: 91.8% (CI: 90.2-93.1)

-eficienţa împotriva internării în ATI: 92.8% (CI: 89.6-95.0)

-eficienţa împotriva decesului: 95.1% (CI: 93.4-96.3)

“Vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reuneşte experţi la nivel european.

– vaccinurile împreună cu măsurile de protecţie non-farmaceutice sunt principalele căi de a limita efectele pandemiei;

-vaccinurile pot preveni apariţia unor noi variante ale virusului SARS-CoV-2;

-vaccinurile reduc semnificativ riscul de boală severă şi limitează răspândirea virusului;

-vaccinurile reduc considerabil riscul de spitalizare;

-vaccinurile reduc considerabil riscul de deces

Este nevoie mai mult ca oricând să manifestăm solidaritate şi să alegem vaccinarea, pentru siguranţa noastră şi a celor dragi. Să avem încredere în actul medical şi în ştiinţă! Doar prin vaccinarea împotriva COVID-19 vom reuşi să ajungem la normalitate şi să redăm şansa la viaţa celor mai vulnerabili dintre noi!”, se mai evidenţiază în comunicatul CNCAV. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...
Ultima oră
Pe aceeași temă