1.5 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieÎnvățământul de la prioritate la decadență. Subiect de carte pentru un jurnalist

Învățământul de la prioritate la decadență. Subiect de carte pentru un jurnalist

Învățământul de la prioritate la decadență este subiectul cărții scrise de colegul nostru Laurențiu Mușoiu, jurnalist la „România liberă”.

Volumul intitulat „Învățământul românesc, de la prioritate la decadență” a fost lansat, luni seară, la București.

Menirea cărții, prima semnată de Laurențiu Mușoiu, este să avertizeze asupra declinului constant al unui domeniu care, în mod normal, ar trebui să fie considerat strategic. Noua carte prezintă evoluția și eșecul strategiilor aplicate în domeniul învățământului în ultimii zece ani.

Jurnalistul sugerează că de aceste eșecuri sunt vinovați, în bună măsură, politicienii care au condus, vremelnic, Ministerul Educației. Iată cum sintetizează situația Laurențiu Mușoiu: „Am avut 26 de miniștri. Mereu am sperat că un ministru nu poate fi mai slab decât precedentul. De fiecare dată ne-am înșelat”.

Niciunul dintre acești miniștri ai Educației nu și-a dus mandatul până la capăt.

Departe de a rămâne în istorie prin realizările lor, acești miniștri ne-au rămas în memorie prin gafele comise în declarațiile lor publice. O trecere în revistă a „perlelor” miniștrilor Educației este prezentă în noua carte. Cu un zâmbet amar ne putem aminti despre Romulus și Remus – crescuți de o vulpe, despre televizoarele care pot funcționa și fără curent electric sau despre recapitularea, la școală, a tot ceea ce nu am învățat.

Lectură plăcută!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă