21.1 C
București
joi, 9 iulie 2026
AcasăPoliticăIoana Mihăilă, fost ministru din partea USR, riscă dosar penal

Ioana Mihăilă, fost ministru din partea USR, riscă dosar penal

PSD a transmis presei că solicită instituţiilor statului să declanşeze o anchetă cu privire la ”neglijenţa iresponsabilă” a fostului ministru USR, Ioana Mihăilă, pe care premierul Florin Cîțu a acuzat-o joi că a provocat pierderea de teste COVID-19 în valoare de 4,7 milioane de euro.

Ministrul USR trebuie să răspundă pentru acest eşec care a vulnerabilizat capacitatea României în combaterea transmiterii COVID-19”, transmite PSD.

”Aceasta este o consecinţă criminală a incompetenţei şi indiferenţei miniştrilor USR care nu au făcut nimic pentru a pregăti sistemul medical în faţa mult-anunţatului val patru al pandemiei”, spune PSD.

Social-democraţii le cer celor doi miniştri USR care au condus Sănătatea în 2021, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă ”să înceteze să mai acuze cu aroganţă predecesorii lor din ultimii 30 de ani”. (sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ministerul Sănătății pregătește angajări masive: peste 7.600 de posturi vor fi scoase la concurs în spitalele publice

Reprezentanții Ministerului precizează că numărul posturilor a fost stabilit, în urma solicitărilor formulate de unitățile sanitare și a unei evaluări a necesarului real de...

Nicușor Dan pregătește noi consultări cu liderii partidelor pentru deblocarea negocierilor privind viitorul Guvernn

Președintele Nicușor Dan urmează să aibă o nouă rundă de discuții cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru identificarea unei majorități care să...

Vreme severă în aproape toată țara: vijelii, grindină și ploi torențiale sub avertizare cod galben

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a țării. În prima etapă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă