29.6 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăCoronavirusPfizer își amenință angajații nevaccinați cu concedierea

Pfizer își amenință angajații nevaccinați cu concedierea

Angajaţi companiei Pfizer din SUA trebuie să se vaccineze complet împotriva COVID-19 în săptămânile următoare ori riscă rezilierea contractului.

Compania farmaceutică le-a cerut tuturor angajaţilor şi subcontractanţilor săi de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii să se vaccineze cu schema completă împotriva COVID-19 până în 15 noiembrie, potrivit unei note interne din 21 septembrie obţinută vineri de News Channel 3, afiliat CBS.

Cerinţa nu se aplică persoanelor cu derogări bazate pe motive religioase sau medicale, potrivit documentului, scrie Agerpres.

Angajaţii care nu se vor conforma cerinţei şi care nu dispun de scutire riscă să fie daţi afară, conform notei semnate de Nicole Shaffer, director principal pentru programele privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă în cadrul Pfizer.

Compania -al cărei vaccin de tip ARNm împotriva COVID-19 este considerat etalon în domeniu- cerea anterior angajaţilor nevaccinaţi să se testeze săptămânal, conform presei. 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Localnicii din Tulcea, sfătuiți să se adăpostească în beciuri, după o alertă aeriană

Autoritățile au semnalat posibilitatea apariției unor riscuri generate de incidente în spațiul aerianMesajul a fost transmis în jurul orei 10:16 de Inspectoratul pentru Situații...

Nicu Ștefănuță critică amenzile aplicate la Oradea Pride și acuză pasivitatea autorităților

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, critică reacția jandarmilor la Marșul Oradea Pride 2026, unde participanții au fost amendați pentru organizarea unei manifestații neautorizate, și...

Cseke Attila le urează succes candidaților la admiterea la Medicină: Sistemul medical are nevoie de noua generație

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, le-a transmis duminică un mesaj de încurajare tinerilor care susțin examenul de admitere la universitățile de medicină și...
Ultima oră
Pe aceeași temă