30.2 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăCoronavirusSpitalul Marius Nasta va avea unitate mobilă ATI

Spitalul Marius Nasta va avea unitate mobilă ATI

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de miercuri, amplasarea unei unităţi mobile ATI la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

CMBSU a mai luat şi alte măsuri:

  • creşterea capacităţii de asistenţă medicală pentru pacienţii confirmaţi COVID-19 din unităţile sanitare din municipiul Bucureşti, prin suplimentarea numărului de paturi (inclusiv paturi ATI);
  • avizarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare temporare;
  • suplimentarea cu 20 de autospeciale din cadrul IGSU pentru realizarea testării la domiciliu;
  • operaţionalizarea unui număr suplimentar de paturi ATI de la 40 la 54, în maxim 72 de ore;
  • suplimentarea numărului de paturi simple de la 412 la 712;
  • înfiinţarea unui număr de 28 de paturi terapie intermediară (21 la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Dr. Victor Babeş’ în termen de 14 zile;
  • 7 la Spitalul Clinic de copii ‘Victor Gomoiu’ în termen de 7 zile).

CMBSU a mai decis creşterea capacităţii de vaccinare şi detaşarea de personal de la instituţiile membre ale CMBSU către Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti.

Subprefectul Capitalei Antonela Ghiţă a precizat că membrii CMBSU vor trimite disponibilul şi că detaşarea este necesară pentru call center, suplimentarea personalului necesar efectuării testărilor etc.

Hotărârea CMBSU mai prevede intensificarea acţiunilor de control privind respectarea măsurilor necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu SARS CoV-2.

Cele mai citite

Oana Gheorghiu: Nicușor Dan a făcut o greșeală când l-a nominalizat pe Adrian Veștea premier fără o discuție cu conducerea PNL

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat, sâmbătă, că președintele Nicușor Dan a greșit atunci când l-a nominalizat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier,...

Cătălin Predoiu: Sunt luate toate măsurile pentru creșterea siguranței după incidentul cu drona din Portul Constanța

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că autoritățile au mobilizat toate resursele disponibile pentru creșterea nivelului de siguranță, după incidentul în...

Cod galben de furtuni în jumătate de țară. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale

În suprafețe restrânse pot apărea vijelii și grindină, cu dimensiuni cuprinse între unu și trei centimetriAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare...
Ultima oră
Pe aceeași temă