24.2 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăInternaționalEmisarul american mulţumeşte talibanilor

Emisarul american mulţumeşte talibanilor

Emisarul american mulţumeşte talibanilor pentru că i-au lăsat pe cei 250 de cetățeni străini din Afganistan să plece, a declarat emisarul special al SUA pentru reconciliere în Afganistan, Zalmay Khalilzad, într-o serie de postări pe Twitter sâmbătă dimineaţă devreme, citat de DPA.

Plecările au fost deja anunţate, dar tweet-urile lui Khalilzad sunt primul indiciu asupra numărului de oameni care au reuşit să iasă din ţară.

„În ultimele trei zile, peste 250 de cetăţeni străini, inclusiv zeci de americani şi rezidenţi permanenţi, au plecat din Kabul nestingheriţi cu zboruri din Qatar. Acest lucru este pozitiv”, a scris Khalilzad.

Diplomatul american de top a mulţumit Qatarului pentru facilitarea acestor zboruri şi a salutat cooperarea militanţilor talibani în ceea ce el a numit un efort important.

Washingtonul va continua să se angajeze cu guvernul Qatarului, cu talibanii şi alţii pentru a asigura plecarea în siguranţă a cetăţenilor săi, a altor cetăţeni străini şi afgani ce doresc să părăsească în prezent ţara, a mai spus Khalilzad.

O evacuare militară a cetăţenilor străini şi afganilor locali care au lucrat cu forţele internaţionale în ţară a început după capturarea Kabulului de către talibani la mijlocul lunii august.

Peste 120.000 de persoane au fost evacuate din ţara devastată de război cu zboruri militare înainte de plecarea ultimelor trupe americane la 30 august.

De atunci, ţările occidentale au căutat modalităţi de evacuare a altor cetăţeni şi afgani în situaţie de risc.

Joi, primul zbor internaţional de pasageri cu evacuaţi după încheierea evacuării militare a decolat din Kabul, scrie Agerpres.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Profesorii rup dialogul cu Guvernul: federațiile sindicale boicotează negocierile pe noua lege a salarizării

Cele trei federații reprezentative au anunțat că nu vor lua parte la întâlnirea convocată, joi, de Ministerul Muncii, pentru discutarea proiectului noii legi a...

Ronaldo Nazario, dur cu Argentina după finala Mondialului: „Diferența de clasă este enormă, nici Messi n-a putut ascunde asta”

Legenda braziliană a lăudat fără rezerve fotbalul practicat de Spania în victoria cu 1-0 din finala CM 2026 și l-a numit pe Rodri principal...

Șef de poliție din Giurgiu, acuzat că ar fi protejat transporturi ilegale pentru un parc fotovoltaic, în schimbul unor foloase

În dosar au mai fost reținuți fratele polițistului și reprezentantul companieProcurorii anticorupție susțin că Ștefan-Claudiu Barbu, șef al Secției de Poliție Rurală nr. 6...
Ultima oră
Pe aceeași temă