22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialO mamă a fost internată forțat după ce și-a bruscat copilul de...

O mamă a fost internată forțat după ce și-a bruscat copilul de 4 ani

Un copil în vârstă de 4 ani a fost bruscat și rănit, într-un loc de joacă, de mama lui, o femeie de 30 de ani, în Caransebeș, județul Caraș-Severin. Pentru că era într-un acces de furie femeia a fost internată, iar copiii femeii au fost aduși în plasament de urgență.

Duminică noaptea, Poliția municipiului Caransebeș a fost sesizată, că o femeie, având un moment de furie, și-a bruscat propriul copil în vârstă de 4 ani, pe topogan, într-un parc din municipiu, provocându-i o rană la nivelul frunții.

Copilul a fost adus cu Ambulanța la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Mama copilului, în vârstă de 30 de ani, a fost internată involuntar la o secție de specialitate a spitalului, pentru a primi îngrijiri specifice.

Totodată, polițiștii Municipiului Caransebeș au sesizat de urgență reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin care au luat măsura plasamentului în regim de urgență a celor trei copii minori ai femeii, de 1, 4 și 14 ani.

Un dosar penal pentru violență în familie și rele tratamente aplicate minorului a fost întocmit, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă