8.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCîțu anunță ministrul interimar, dacă Ghinea demisionează

Cîțu anunță ministrul interimar, dacă Ghinea demisionează

Premierul Florin Cîţu anunţă că va prelua interimar conducerea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene dacă actualul ministru, Cristian Ghinea, va demisiona din funcţie.

Cîţu a fost întrebat, la Timişoara, ce va face în condiţiile în care USR PLUS a anunţat că a depus moţiunea de cenzură împotriva sa.

„Ce facem? Guvernăm, mergem înainte, avem în continuare de făcut lucruri. Marţi, rectificarea bugetară pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Aţi văzut că sunt deja întârzieri şi nu ştiu cum s-a întâmplat ca Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile PNRR-ul. Dacă domnul Ghinea pleacă, voi prelua eu ministerul, pentru a mă asigura că lucrurile merg înainte şi vom accelera procedura, ca să mă asigur că vom avea la finalul săptămânii aprobat PNRR-ul”, a declarat premierul.

Acesta a mai menţionat, printre priorităţile pe termen scurt, ordonanţa de urgenţă pentru compensarea costurilor cetăţenilor cu facturile la energie.

„Acestea nu sunt momente în care poţi să laşi ţara fără guvern. Cine face acest lucru arată că este iresponsabil şi imaturitate politică”, a mai subliniat şeful Guvernului.

Premierul Florin Cîţu îşi va prezenta moţiunea de candidat la preşedinţia partidului în faţa membrilor PNL Timiş. 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă