15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalMigranţii de pe nava Ocean Viking, debarcaţi în Malta

Migranţii de pe nava Ocean Viking, debarcaţi în Malta

Decizia a survenit în ultimul moment, în condiţiile în care organizaţiile SOS Mediterana şi Medici Fără Frontiere erau pe punctul de a epuiza stocurile de alimente, informează AFP şi Reuters. Operaţiunea de transfer a migranţilor în grupuri de câte 15 pe vedete militare a durat 2 ore şi jumătate şi s-a încheiat în jurul orei 17:30 GMT. Nava Ocean Viking a pornit apoi spre Marsilia, portul său de origine.

Aşa cum a anunţat anterior premierul maltez Joseph Muscat, transferul s-a realizat pe mare, în afara apelor teritoriale malteze. Migranţii au fost debarcaţi apoi pe coasta malteză în jurul orei 21:00 GMT. Migranţii vor fi repartizaţi între “Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Portugalia şi România”, a precizat Muscat pe contul său de Twitter, subliniind că “niciunul nu va rămâne în Malta”. Franţa va primi 150 de migranţi, a anunţat ministrul de interne Christophe Castaner, care a subliniat că Parisul îşi “menţine solidaritatea”, la 3 zile după ce a decis să primească 40 de migranţi salvaţi de nava spaniolă Open Arms. Joi seara, Portugalia a anunţat disponibilitatea de a primi până la 35 de migranţi.

Comisarul european pentru migraţie Dimitris Avramopoulos a mulţumit autorităţilor malteze pentru faptul că au dat dovadă de “solidaritate concretă” permiţând debarcarea migranţilor şi s-a felicitat pentru acordul convenit între statele europene “într-un spirit de responsabilitate colectivă”. Agerpres transmite că nava Ocean Viking transporta migranţi africani proveniţi, în marea lor majoritate, din Sudan, salvaţi de pe mare în patru misiuni separate, desfăşurate între 9 şi 12 august în largul coastelor libiene. Printre ei sunt peste 100 de minori, dintre care 90 neînsoţiţi şi 3 copii cu vârsta de sub 5 ani, conform informaţiilor furnizate de Medici Fără Frontiere.

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă