22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCine a verificat instalația electrică a spitalului Victor Babeș din Timișoara. Ce...

Cine a verificat instalația electrică a spitalului Victor Babeș din Timișoara. Ce riscuri sunt la ea

 Verificarea este făcută la solicitarea reprezentanților spitalului care spun că vor să preîntâmpine o tragedie, așa cum s-a întâmplat în alte unități medicale.

Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara spun că vechimea instalației electrice, suprasolicitarea circuitelor, prelungirea traseelor, creșterea numărului de aparate folosite în cadrul procedurilor de tratament reprezintă riscuri pentru o posibilă defecțiune a sistemului electric al unității sanitare.

De aceea, conducerea spitalului a cerut ajutorul specialiștilor de la Universitatea Politehnica din Timișoara.

„Am asistat în ultimele luni la tragediile produse în câteva spitale din țară din cauza suprasolicitarii sistemului electric. Colegii noștri fac în permanență verificări, dar circuitele electrice ale spitalului sunt învechite, sistemul electric este subdimensionat și există, ca peste tot de altfel, atunci când vorbești de clădiri vechi, posibilitatea producerii unui accident. Noi am vrut să preîntâmpinăm acest lucru și i-am rugat pe colegii de la Universitatea Politehnica să ne ajute. Am găsit imediat înțelegere și am început colaborarea”, a anunțat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Specialiștii de la Politehnica din Timișoara au făcut deja primele verificări și au descoperit un contact electric care ajunsese la o temperatură de 140 grade Celsius. Situația a fost remediată și urmează înlocuirea întregului panou de alimentare.

„În contextul pandemiei și a situațiilor de tot felul pe care aceasta le-a creat, am avut o discuție cu medicul Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș, unitate medicală care întâmpina probleme cu rețeaua electrică. Colegul meu, prorectorul Sorin Musuroi, a mers la spital împreună cu o echipa a Facultății de Inginerie Electrică și Energetică. Specialiștii noștri au făcut o prima evaluare a întregului sistem și au venit cu propuneri de remediere“, a declarat Florin Drăgan, rectorul de la Universitatea Politehnica Timișoara.

În perioada următoare, specialiștii vor verifica secțiunile și panourile din fiecare clădire a spitalului pentru a vedea solicitările electrice la care acestea sunt supuse. Pe baza acestor analize, urmează a fi luate mai multe măsuri de refacere a unor circuite sau de înlocuire a unor piese și trasee electrice.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Familia Picioruș, stăpâna consultanței mascate în învățământ

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL, controlată de Georgeta-Sorina Picioruș și administrată de Alexandru-Eduard Picioruș, a explodat în 2023 după...
Ultima oră
Pe aceeași temă