”Încrâncenata Europa este gata să apese butonul nuclear prin interzicerea exportului de vaccinuri, dar nu există nicio îndoială în mintea lor cine poartă vina.” Scrie Russel Lynch, editorul economic al prestigiosului The Telegraph din Marea Britanie.
”În ciuda unor râuri de eșecuri în materie de achiziții publice din partea Comisiei Europene, europarlamentarul Phillippe Lamberts a devenit cel mai recent politician care a turnat benzină pe un scandal diplomatic nebun atunci când a acuzat AstraZeneca de o „cultură a necinstei, supra-promițătoare și cu sub livrare pentru sume masive” adăugând: „Totul indică o companie pe care nu te poți baza. ”
O combinație de panică pentru un al treilea val și rănile persistente din urma Brexitului ar putea fi în spatele ultimelor insulte, criticii spun că Astra – o firmă anglo-suedeză condusă de un francez – suportă, de asemenea, greutatea deceniilor de suspiciune profundă asupra anglo- Capitalismului săsesc pe continent.
Chiar dacă și-a retras observațiile, Boris Johnson a dat ajutor acestei fobii săptămâna aceasta cu comentariile adresate parlamentarilor cu privire la rolul „capitalismului și lăcomiei” în stimularea succesului vaccinului din Marea Britanie.
Aceasta este o anatemă a diferitelor modele de capitalism practicate de francezi și germani, ceea ce face furia cu atât mai acută. Așa cum spunea Sir Mike Rake un anti Brexit și cu decenii de experiență pe continent : „Există acea ușoară suspiciune că am dovedit că modelul anglo-saxon al capitalismului este cel mai bun”.
Neîncrederea are o lungă istorie marcată de evenimente corporatiste ocazionale
Începând cu anul 2000, preluarea ostilă de 112 miliarde de lire sterline a Mannesman din Germania de către Vodafone – declanșată ironic de mutarea de peste mări a Mannesmann în Marea Britanie în anul precedent – a provocat o furtună într-o țară caracterizată prin abordarea socială „renană” a capitalismului. Președintele Christopher Gent a fost obligat să promită că drepturile angajaților, sindicatelor și comitetelor de întreprindere vor fi recunoscute pe deplin; Mannesmann își va păstra consiliul de supraveghere sub modelul „codeterminării”, unde angajații ajută la modelarea viitorului afacerii.
În urmările inițiale ale Brexitului, efortul final al Bursei de la Londra de a fuziona cu Deutsche Borse a fost parțial spulberat de perspectiva ca sediul central să se mute în Marea Britanie. Și la scurt timp după lovitura de pandemie, ministrul economiei germane, Peter Altmaier, a fost clar că raiderii străini care licitau să profite de prețurile acțiunilor sparte temporar în companii precum Daimler vor fi blocate. „Vom evita vânzarea preocupărilor economice și industriale germane. Nu pot exista tabuuri ”, a spus el.
În Franța, evoluția este și mai dură într-o lume corporativă în care preluările străine, în special cele ostile, sunt de obicei remarcabile prin absența lor.
În ciuda incursiunilor abundente în străinătate, cum ar fi mutarea lui LVMH în 2019 pentru Tiffany din SUA, nu au existat oferte ostile pentru nicio companie franceză timp de trei ani din 2016. PepsiCo a renunțat odată la o ofertă pentru producătorul de iaurt Danone în 2005, după ce premierul Dominique de Villepin a descris-o ca pe o „bijuterie a coroanei”. Refuzul unei oferte de 16 miliarde de euro pentru Carrefour de la Couche-Tard din Canada, încă din ianuarie, este tipic abordării franceze, deoarece ministrul său al economiei, Bruno Le Maire, a insistat că este în joc „suveranitatea alimentară” a La patrie.
Sir Mike adaugă: „Motivul pentru care oamenii nu cumpără o companie franceză este – numărul unu – nu prea vor să vi le vândă. Ceea ce se întâmplă este că ajungi acolo și cu o zi înainte de a face tranzacția, acestea sunt vândute altcuiva, evident uneia franceză. Oricine a lucrat în Franța știe că nici măcar nu poți restructura. Este un coșmar – nu există flexibilitate ”.
„Dăm vina pe britanici pentru asta”
Criza financiară le-a oferit europenilor o altă șansă să ciripească, deoarece atunci premierul francez Nicolas Sarkozy nu și-a pierdut timpul atacând „modelul anglo-saxon liber”.
Angela Knight, fost ministru și apoi șef executiv al Asociației Băncilor Britanice, reamintește în special abordarea diferită adoptată de Marea Britanie și Europa cu privire la standardele de contabilitate „mark to market”(n.r. MTM – valoarea reală): „Ei s-au întrebat de ce am făcut asta pentru că a făcut criza mai rea. Apoi au decis că este avantajos în Europa să spună că această criză financiară este o criză a SUA și a Marii Britanii și nu are nimic de-a face cu ele. Și așa am trăit cu jocul de vină: „Vânați-i pe englezi pentru asta”. ”
Dar în timpul pandemiei, modelul Franței de campioni naționali și o strategie industrială rigidă ghidată de stat au luat o lovitură puternică la eforturile Sanofi, al treilea cel mai mare producător de vaccinuri din lume anul trecut, de a livra un vaccin Covid care, considerat acum o umilință națională.
Westminster Londra/Marea Britanie 29 Martie 2019 – Richard Tice în backstage la evenimentul Partidului Brexit Party în Parliament Square
Foto shutterstock
Președintele partidului Reformei din Marea Britanie, Richard Tice, care a lucrat la Paris la începutul carierei sale în afaceri a transmis: „Este un model de capitalism în care profitul nu este principalul motor. Motivul principal este angajarea oamenilor. Am fost într-un taxi la începutul anilor 1990, iar șoferul mi-a spus: „Companiile există pentru a angaja oameni, nu pentru a obține profituri”. Aceasta este mentalitatea. Este cultural, filosofic și profund greșit. ”
Atacurile europene asupra Astra nu sunt alimentate decât de struguri acri, adaugă el: „Acest lucru nu s-ar întâmpla dacă ar fi vaccinul Pfizer-BioNTech. Acest lucru se întâmplă deoarece este un vaccin britanic și este o poveste de succes britanică de implementare, pură și simplă. Aceasta este gelozia pură a Brexitului, nimic mai mult ”.
