33.7 C
București
miercuri, 12 august 2026
AcasăSportJocurile Olimpice de la Tokyo. Ce măsuri s-au impus în capitala Japoniei

Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ce măsuri s-au impus în capitala Japoniei

Seiko Hashimoto, şefa comitetului de organizare al Jocurilor Olimpice, doreşte ca fanii să poată fi prezenţi la Tokyo. Ea a declarat că studiază posibilitatea ca 50% din capacitatea unei arene sau maxim 10.000 de fani să asiste la probele olimpice.

Tokyo este încă în carantină, iar experţii în boli infecţioase şi-au manifestat reticenţa cu privire la oportunitatea ca suporterii de pe glob să vină în Japonia.

„50% din capacitate sau 10 mii de oameni, chiar dacă înţeleg că ne-au fost cerute mpsuri stricte pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice. Luat în calcul şi părerea experţilor, vom analiza, iar apoi vom decide (n.r. – numărul de spectatori)”, a comentat Hashimoto.

Voluntarii Jocurilor Olimpice au mers la unul dintre centrele de vaccinare din Tokyo, pentru a-şi primi doză iniţială de Pfizer.

„Am fost puţin îngrijorat, dar m-am gândit să iau măsurile necesare pentru a mă feri de infecţie. Aşa că, în loc să fiu anxios cu privire al pandemie, am venit să mă vaccinez, aşa că acum pot munci liniştit”, a spus Chika Hirai, voluntar.

Comitetul Internaţional Olimpic a furnizat doze Pfizer pentru 40.000 persoane, inclusiv personalul de la aeroporturi, jurnalişti locali şi arbitri olimpici. În Japonia, campania de vaccinare s-a accelerat recent, peste 6% din populaţie primind ambele doze.

În această săptămână, sportivii au fost avertizaţi că pot fi excluşi de la Jocuri dacă încalcă regulile privind purtarea măştilor sau efectuarea testelor cotidiene. Organizatorii se confruntă acum cu o decizie dificilă, de a autoriza sau nu prezenţa spectatorilor locali în arenele olimpice.

Un grup de experţi medicali a estimat în raportul lor că ar fi mai sigur dacă Jocurile se vor disputa cu porţile închise: „Absenţa spectatorilor va crea un risc mai mic în termeni de propagare a infecţiei în interiorul arenelor. Credem că acest lucru ar fi ideal”.

Comitetul de organizare Tokyo 2020 a anunţat vineri că va reduce în continuare numărul persoanelor din străinătate care vin în Japonia pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice la circa 53.000, dintre care 15.500 sunt sportivi. Cifra iniţială era de 177.000, care includea oficiali, sponsori şi jurnalişti printre alţii.

Olimpiada de vară are loc în perioada 23 iulie-8 august.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Bucureștiul își desprinde și mai mult prețurile de restul țării: topul cartierelor în care locuințele au devenit aproape inaccesibile

Cluj-Napoca rămâne unul dintre cele mai scumpe orașe din țară, însă nici aici toate zonele au ajuns la nivelurile din centrul orașuluiPiața rezidențială din...

Declarațiile de avere pentru partenerii de viață ajung la CCR

Nicușor Dan contestă legea și avertizează asupra unei „răspunderi fără criterii clare”Curtea Constituțională a României analizează miercuri sesizările depuse împotriva legii care extinde obligațiile...

De la producătorii din România, direct pe rafturile magazinelor din Grecia

Raben Romania conectează companiile românești cu piața din Grecia prin soluții logistice adaptate fiecărui tip de transport.Grecia devine o piață din ce în ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă