12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalViktor Orban se afişează ca lider al conservatorilor 'pro-familie'

Viktor Orban se afişează ca lider al conservatorilor ‘pro-familie’

Preşedintele sârb Aleksandar Vučić, premierul ceh Andrej Babis şi fostul prim-ministru australian Tony Abbott au participat la acest ‘summit al demografiei’ de la Budapesta, precum şi miniştri din Bulgaria, Brazilia, Letonia, Polonia, Bangladesh şi Capul Verde, alături de un reprezentant al Congresului american şi personalităţi religioase.

Liderul suveranist ungar a făcut apel în special la ‘înscrierea în Constituţie’ a politicilor ‘pro-familie’ pentru a contracara, în opinia sa, efectul unor decizii ale justiţiei care pot fi ‘anti-familie’. Începând din 2010, Ungaria a aplicat progresiv o politică natalistă printre cele mai voluntariste dintre ţările occidentale. O ‘condiţie de succes (a acestei politici – n.r.) este resurgenţa creştinismului în Europa’, a afirmat Orban. ‘Dacă acceptăm imigraţia ca o soluţie, atunci vom contribui la înlocuirea de populaţii’, a spus şeful guvernului ungar, printre puţinii lideri din Europa care fac public aluzie la teoria complotistă a marii înlocuiri.

El a calificat drept ‘idioată’ şi ‘contra naturii’ ideea de a avea mai puţini copii pentru a salva clima pe Pământ. Miercuri, guvernul ungar a organizat la Budapesta o conferinţă ‘pentru comunicatorii creştini’, pentru a-i îndemna pe credincioşi să îşi promoveze valorile în mass-media. Un participat i-a sfătuit pe jurnaliştii conservatori ‘să riposteze împotriva corectitudinii politice şi ortodoxiei liberale’, în timp ce un altul a explicat cum poate fi folosită reţeaua de socializare Twitter în acest scop.

Budapesta consideră că măsurile sale care favorizează natalitatea sunt eficiente: din 2010, rata natalităţii a crescut de la 1,25 la 1,49, apropiindu-se de media europeană de 1,6. Specialiştii afirmă totuşi că această creştere este legată în principal de ieşirea din criza economică şi amintesc că Ungaria, ţară de 9,7 milioane de locuitori, se confruntă în special cu problema emigrării cetăţenilor săi. Potrivit politologului bulgar Ivan Krastev, criza demografică a ţărilor din Europa Centrală, care pierd locuitori, accentuează angoasa identitară în faţa migraţiei dinspre Sud.

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...
Ultima oră
Pe aceeași temă