25 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiCarambol rutier pe A2 București-Constanța! Peste 20 de mașini au fost implicate

Carambol rutier pe A2 București-Constanța! Peste 20 de mașini au fost implicate

Vineri dimineață, în jurul orei 7:55, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în pe Autostrada A2, începând cu km 174 până la km 184, pe sensul București-Constanța, după ce peste 20 de mașini au fost implicate într-un accident rutier.

Potrivit primelor informații, traficul rutier a fost oprit complet pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme. Carambolul rutier a produs și două victime care au fost rănite în urma impactului, una din ele fiind încarcerată. Un pacient de 15 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital. De asemenea, alți doi copii și un adult au fost luați de o autospecială și duși la spital.

Echipajele de salvare au ajuns la fața locului, iar potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, peste 100 de persoane au fost implicate în accident. La fața locului au fost alocate următoarele echipaje pentru gestionarea situației, IGSU anunțând că a fost activat planul roșu de intervemție:

ISU CT: 3 autospeciale stingere, 1 descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 2 ambulanțe SAJ

ISU BIF: 1 Punct medical avansat, 1 descarcerare grea, 1 autoscară, 1 punct comandă mobil, 12 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple

ISU CL: 1 descarcerare, 4 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple

ISU IL: 1 descarcerare, 1 ambulanță SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple

Cele mai citite

Un crater uriaș descoperit cu ajutorul Google Earth ar putea fi urma impactului unui meteorit vechi de 390 de milioane de ani

O descoperire pornită de la o simplă planificare a unei excursii cu cortul s-ar putea transforma într-una dintre cele mai importante identificări geologice din...

Oana Ţoiu: Visa Waiver rămâne o prioritate

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că includerea efectivă a României în programul Visa Waiver rămâne o prioritate în relaţia cu Statele Unite,...

Dezvăluire surprinzătoare: Oficiali ruși și germani au purtat discuții secrete în Azerbaidjan

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a dezvăluit marți că oficiali din Rusia și Germania s-au întâlnit în secret la Baku la începutul acestei luni, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă