18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportWTA Hiroshima: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi

WTA Hiroshima: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi

Buzărnescu (31 ani, 125 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 48 de minute, la prima sa confruntare cu Nara (27 ani, 182 WTA).

În primul act, românca a fost condusă cu 2-0, 4-1 şi 5-2 de Nara, dar a reuşit să revină şi să egaleze, 5-5, după care a condus cu 6-5. Buzărnescu a dominat tiebreak-ul, adjudecat cu 7-1.

În setul secund, Buzărnescu s-a desprins la 4-2 după ce salvase două mingi de break, imediat şi-a pierdut serviciul şi a fost egalată, 4-4, dar a reuşit să încheie setul cu break (7-5).

Buzărnescu a făcut nu mai puţin de 9 duble greşeli în acest meci, faţă de 3 ale adversarei.

Românca şi-a asigurat un cec de 5.900 de dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi va înfrunta o belgiancă, învingătoarea dintre Alison van Uytvanck şi Kirsten Flipkens.

Este pentru a treia oară când Buzărnescu reuşeşte să lege două victorii în acest an, după Roma şi Charleston, unde s-a oprit de fiecare dată în optimi.

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...
Ultima oră
Pe aceeași temă