13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCursele din Timișoara spre Londra și Bergamo, anulate

Cursele din Timișoara spre Londra și Bergamo, anulate

Două curse aeriene care urmau să plece, luni, de pe Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara spre Londra şi Bergamo au fost anulate, relatează Mediafax.

Directorul Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, Daniel Idolu, a declarat că două din cele patru curse aeriene care aveau întârzieri la decolarea de la Timişoara au fost anulate, fiind vorba de aeronavele companiei WizzAir cu destinaţiile Londra şi Bergamo, care urmau să facă şi cursele retur.

"Compania urmează să găsească soluţii pentru cursa de Londra, iar pentru cursa de Bergamo se rerutează zborurile spre Bologna, iar 50 din totalul de 135 de pasageri care urmau să plece cu această cursă s-au deplasat spre Arad, unde nu bate vântul şi urmează să plece un avion spre Bergamo", a spus Idolu.

Potrivit sursei citate, a treia cursă întârziată, cea a companiei Lufthansa spre Munchen, a decolat de la Timişoara, iar cea de-a patra, spre Dortmund (WizzAir), urmează să plece.

De asemenea, la Timişoara este aşteptat să ajungă un avion care a aterizat, duminică seară, la Cluj-Napoca, venind de la Charleroi (Bruxelles), şi care ar urma să plece apoi spre Roma.

În continuare, în zona aeroportului din Timişoara vântul are viteze de peste 70 de kilometri pe oră, viscolind zăpada, şi se aşteaptă ca intensitatea vântului să scadă în jurul orei 16.00.

"Vântul bate perpendicular pe pistă, pe direcţia de decolare-aterizare, acest lucru îngreunând sosirea şi plecarea aeronavelor", a spus Idolu.

El a menţionat că decizia de plecare sau de amânare a zborurilor aparţine exclusiv companiilor.

"Aeroportul este deschis, dar compania decide ce face", a spus el.

Patru curse aeriene care urmau să decoleze, luni dimineaţă, de la Timişoara spre Londra, Bergamo, Dortmund şi Munchen au înregistrat întârzieri din cauza vântului care viscoleşte zăpada, aproximativ 500 de pasageri fiind afectaţi.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă