13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCrimă în Hunedoara: Un bărbat și-a strâns de gât prietenul, spunând că...

Crimă în Hunedoara: Un bărbat și-a strâns de gât prietenul, spunând că e diavolul

Un bărbat de 42 de ani din Hunedoara a fost arestat, duminică, după ce și-a strâns de gât un prieten cu care băuse, spunând că a omorât diavolul, relatează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Mirela Negruţiu, bărbatul de 42 de ani ar fi consumat alcool împreună cu victima în locul în care este amplasat cazanul de ţuică din sat.

De acolo, cei doi bărbaţi au plecat la locuinţa agresorului, acesta anunţând după câteva ore un vecin că a ucis "diavolul".

"Victima a fost sugrumată, iar omorul a avut loc pe fondul consumului de alcool", a declarat procurorul Mirela Negruţiu.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor, iar duminică a fost prezentat judecătorilor Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cele mai citite

MAE transmite că mai mulți cetățeni români au fost evacuați din Fâșia Gaza

Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a raportat că nouă cetățeni români și membrii familiilor acestora au fost evacuați cu succes din Fâșia Gaza și au...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Zeci de persoane, care încercau să ajungă în Piaţa Taksim pentru o manifestaţie de 1 Mai, reţinute de poliţie

Zeci de manifestanţi adunaţi la Istanbul pentru a sărbători 1 Mai au fost reţinuţi miercuri de forţele de ordine.Primele altercaţii au apărut în timp...
Ultima oră
Pe aceeași temă