11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportVIDEO. Ponta cere pentru autostrăzi un acord la indigo cu cel cerut...

VIDEO. Ponta cere pentru autostrăzi un acord la indigo cu cel cerut de Iohannis pentru Apărare

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ioan Rus, inițierea discuțiilor pentru încheierea și în cazul construcției de autostrăzi a unui acord similar cu cel semnat marți de partidele parlamentare în privința bugetului Apărării.

Prtemierul i-a cerut ministrului Ioan Rus ca înainte să se apuce de implementarea planului de construcție de autostrăzi să discute cu comisiile de transport din Parlament și și să încheie cu toate formațiunile politice parlamentare un acord pe 10 ani în domeniul construcției de autostrăzi.

"Mergeţi să discutaţi cu comisiile reunite de transport din Senat şi Camera Deputaţilor, să aveţi o discuţie oricât de lungă, la care să nu vină doar cei din comisia de transport, ci şi ceilalţi parlamentari, după care voi invita liderii tuturor partidelor parlamentare. Vom merge şi la preşedintele ţării. Ca să avem un Master Plan care va avea succes, trebuie un acord pe 10 ani. Dacă nu îl avem, nu are rost să vă apucaţi de treabă", a spus Ponta, prezent, marţi, la sediul Ministerului Transporturilor, pentru prezentarea de către ministrul de resort, Ioan Rus, priorităților de infrastructură rutieră aferent perioadei 2015-2016.

Solicitarea premierului vine la numai câteva ore după ce acordul privind alocarea a 2% din PIB pentru Apărare a fost semnat la Palatul Cotroceni de partidele și formațiunile parlamentare care au participat anterior la consultările inițiate de președintele Klaus Iohannis pe această temă.

"Dacă nu există un acord, nu are rost să pornim. Contractul se termină în trei ani, e vorba de obligaţii pe 30 de ani ale statului, ori dacă cineva zice că nu e bine şi opreşte când vine la guvernare, nu are rost să-l mai pornim, că păţim ca şi cu autostrada Transilvania. Dacă toată lumea este de acord, îl facem. Este o chestiune de responsabilitate şi, din punctul meu de vedere, ar trebui să pornim proiectul. Este un proiect scump, cu obligaţii multe, pe 30 ani, dar este un proiect strategic esenţial pentru România", a completat Ponta.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă