11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDomeniul serviciilor din România este codaș în Uniunea Europeană

Domeniul serviciilor din România este codaș în Uniunea Europeană

Astfel, în 2020, puţin peste 49% dintre angajaţii din economia locală lucrau în sectorul serviciilor, pondere cu 1,1 puncte procentuale mai mare decât cea din 2019. În ultimii 10 ani, ponderea angajaţilor din servicii din România a crescut de la 41,7 în 2011 la 49,2% în 2020. La nivelul Uniunii Europene, trei din patru joburi sunt în sectorul serviciilor, cu o pondere de aproape 73% în anul 2020.

„Trecerea către o economie bazată pe servicii este o tendinţă pe termen lung deja observată în Uniunea Europeană în a doua jumătate a secolului 20. În 2020, ocuparea forţei de muncă în servicii a reprezentat 73% din totalul ocupării forţei de muncă în UE, comparativ cu 65% în 2000, în timp ce ocuparea forţei de muncă în industrie a scăzut de la 27% în 2000 la 23% în 2020, iar agricultura aproape s-a înjumătăţit de la 9% la 5%. În ceea ce priveşte valoarea adăugată, serviciile au generat 73% din valoarea adăugată totală în 2020, industria 25% şi agricultura 2%”, scrie Eurostat.

În România, 66,9% din valoarea adăugată totală din anul 2020 a venit din servicii, conform datelor de la oficiul european de statistică, în creştere de la 65,3% în 2019 şi de la 48,8% în 2011. Anul trecut, cea mai mare pondere a angajaţilor din servicii a fost în Olanda, de 83,3%, urmată de Malta, cu 82,5%, şi Belgia, cu 81,4%. Serviciile pentru întreprinderi, serviciile de construcţii şi serviciile cu amănuntul sunt printre cele mai importante servicii din Uniunea Europeană din punct de vedere economic.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă