Judecătorul Mihail Udroiu, fostul consilier al Alinei Bica, va fi mutat de la Tribunalul București la Tribunalul Bihor, după ce Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis cererea acestuia de transfer, relatează Mediafax.
"Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât admiterea cererii de transfer formulată de judecătorul sus-menţionat, începând cu data de 15 februarie 2015", conform deciziei de marți a secției.
Citeşte şi: CSM amână luarea unei decizii în ceea ce o priveşte pe Alina Bica
Numele lui Mihail Udroiu apare în documentele procurorilor anticorupţie, într-un dosar disjuns din cel în care a fost cercetată fosta șefă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Alina Bica. Potrivit procurorilor DNA, Udroiu l-ar fi ajutat pe omul de afaceri Bogdan Buzăianu să obțină un document emis de DIICOT. În schimb, omul de afaceri i-a promis lui Udroiu că îi va oferi o excursie în Dubai.
Mihail Udroiu, premiat de Uniunea Juriştilor
Mihail Udroiu este judecător şi doctor în drept. El este formator la Institutului Naţional al Magistraturii, la disciplina Drept penal şi Drept procesual penal. Udroiu a făcut parte din Comisia de elaborare a noului Cod penal, a noului Cod de procedură penală şi din Comisia de elaborare a proiectului Legii pentru punerea în aplicare a Codului penal. Udroiu a scris peste 60 de studii şi articole publicate în reviste de specialitate. Magistratul a fost premiat de Uniunea Juriştilor şi de Academia Română.
În 15 decembrie 2014, fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.
Alina Bica a demisionat de la conducerea DIICOT şi din funcţia de procuror al Direcţiei în 21 noiembrie 2014, după ce a fost reţinută de procurorii DNA. O zi mai târziu a fost arestată preventiv.
Bica a fost suspendată, în 16 decembrie, din funcţia de procuror al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Măsura a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a trimiterii sale în judecată.