29.1 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialSalariile nete au crescut cu 0,4%

Salariile nete au crescut cu 0,4%

Salariile nete nominale au ajuns la nivelul de 1.705 lei în luna octombrie, cu 7 lei (0,4%) mai mult față de luna precedentă. Cele mai mari salarii s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.500 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (998 de lei), arată informațiile oferite de Institutul Național de Statistică (INS).

De asemenea, potrivit INS, comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,6%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 127,0% cu 0,3 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna septembrie 2014.

În luna octombrie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat uşoare creşteri faţă de luna septembrie 2014. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime pentru realizări deosebite), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 14,3% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură);
  • între 4,5% şi 6,5% în alte activităţi extractive, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), 
  • între 3,0% şi 4,0% în fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea de mobilă, extracţia minereurilor metalifere;
  • între 2,0% şi 3,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea echipamentelor  electrice, industria metalurgică, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna septembrie de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 22,1% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
  • între 11,5% şi 16,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei;
  • între 2,5% şi 5,0% în fabricarea produselor din tutun, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie în învăţământ (5,3%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administraţia publică (0,4%), sănătate şi asistenţă socială (0,1%).

Cele mai citite

Aurelian Pavelescu (PNȚCD), candidat la Președinția României: Dreptul european este aplicabil doar dacă nu încalcă norma constituțională

Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD și candidat la Președinția României, consideră că dreptul european este aplicabil în România doar dacă nu contravine Constituției României. Acest punct...

Accident rutier cu 12 răniți în București. A fost implicat un microbuz cu muncitori nepalezi. Șoferul ar fi consumat alcool

12 oameni au fost trimiși la spital în urma unui accident rutier care s-a produs în centrul Bucureștiului în noaptea de duminică spre luni,...

INCREDIBIL. Camionul lui Ilie Bolojan, dispărut din Germania

Încruntatul Ilie Bolojan, vătaful Oradei și al județului Bihor, este de ceva vreme și un Gică Contra al celor de la guvernare, fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă