19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportPeste 4.000 de persoane, la manifestările de Ziua Unirii de la Focșani

Peste 4.000 de persoane, la manifestările de Ziua Unirii de la Focșani

Peste 4.000 de persoane au participat, sâmbătă după-amiază, la Focşani, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor, la eveniment fiind prezenţi mai mulți miniștri, între care Sorin Mihai Câmpeanu și Liviu Pop.

Manifestările au început cu un moment artistic susţinut pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Focşani de corul de copii ”Pastorala”, interpreta de muzică populară Veta Biriş şi trupa Protta.

Ulterior, Regimentul de Gardă Bucureşti a prezentat onorul, iar cântăreața Paula Seling a interpretat imnul național.

La evenimente au participat ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Câmpeanu, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, şi ministrul delegat pentru Relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr.

De asemenea, au fost prezenţi şeful Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi prefectul Nicuşor Halici.

”România are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate, are nevoie de pace, are nevoie de consens, de înţelegere în aşa fel încât cu toţii să facem românilor o viaţă mai bună“, a afirmat şeful CJ Vrancea.

Ponta, huiduit la Iași

După discursuri, cei prezenți s-au prins în Hora Unirii, manifestările continuând cu un exerciţiu de drill team, urmat de defilarea Gărzii de Onoare.

Evenimentele s-au încheiat cu un concert de muzică populară susţinut de Veta Biriş, urmat de retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana Focşani.

Pentru participanții la manifestări, autoritățile locale au pregătit câteva mii de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert. De asemenea, oamenii au primit fulare tricolore.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă