16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCNA vrea ca televiziunile să difuzeze spoturi despre cutremure

CNA vrea ca televiziunile să difuzeze spoturi despre cutremure

 Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) recomandă televiziunilor să difuzeze şapte spoturi animate care conţin informaţii referitoare la măsurile ce trebuie să fie adoptate şi la comportamentul adecvat înainte de producerea, pe timpul şi după manifestarea unui cutremur, conform Mediafax

CNA a analizat, în şedinţa de marţi, o adresă primită de la Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). 

Potrivit adresei, pe fondul producerii, în ultima perioadă, pe teritoriul României a unor cutremure de magnitudine redusă sau moderată au fost diseminate către populaţie informaţii discordante cu privire la măsurile şi modul de comportare cu prilejul unui astfel de eveniment.

De asemenea, membrii CNA i-au audiat, marţi, pe reprezentanţii IGSU. 

În acest context, Ministerul Afacerilor Interne, prin IGSU, şi-a propus demararea unei campanii naţionale de informare preventivă, intitulată "Nu tremur la cutremur", al cărei obiectiv principal este conştientizarea, informarea şi pregătirea populaţiei pentru a reacţiona corect în situaţia producerii unui cutremur.

Astfel, principalele materiale suport ale acestei acţiuni sunt şapte spoturi animate care conţin informaţii referitoare la măsurile care trebuie adoptate şi comportamentul adecvat înainte de producerea, pe timpul şi după manifestarea unei mişcări seismice, în mai multe situaţii: acasă, pe stradă, la serviciu, la şcoală şi în spaţii comerciale.

În vederea facilitării difuzării spoturilor, ca informaţii de interes public, prin intermediul mass-media, IGSU a solicitat CNA să sprijine campania prin emiterea unei recomandări în acest sens.

Aceste spoturi realizate de IGSU respectă prevederile unui acord de colaborare încheiat în anul 2014 între CNA şi IGSU.

Astfel, CNA a decis să recomande radiodifuzorilor să difuzeze aceste spoturi în regim noncomercial, în categoria mesajelor de interes public.

Însă, potrivit articolului 6, alineatul 1 din Legea audiovizualului, decizia editorială de difuzare a acestor spoturi aparţine exclusiv radiodifuzorilor.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă