2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialCOSR va fi decorat de Regele MIhai I

COSR va fi decorat de Regele MIhai I

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român va fi decorat, marţi, de Regele Mihai I, cu ocazia aniversării a 100 de ani de existenţă. Anunţul a fost făcut de principele Radu, luni seară, la gara Băneasa, la finalul călătoriei-simbol pe care Familia Regală a făcut-o cu trenul, de Ziua Naţională a României.

"Mâine o să fie decorat de către Majestatea Sa Regele Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, care împlineşte o sută de ani de la înfiinţare", a spus principele Radu.

El a precizat că Regele Mihai I nu va fi prezent la ceremonia de decorare, însă decoraţia va fi din partea sa.

Reprezentanţii Familiei Regale au declarat că decoraţia primită de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român este "Nihil Sine Deo", potrivit Mediafax.

Ceremonia de decorare va avea loc, marţi, la ora 12.00, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, în prezenţa principesei moştenitoare Margareta, a principelui Radu, a principesei Maria şi a principelui Nicolae.

Potrivit site-ului Casei Regale a României, decoraţia regală "Nihil Sine Deo" a fost instituită la data de 30 decembrie 2009, prin ordinul Regelui Mihai I, şeful Casei Regale a României.

Decoraţia regală "Nihil Sine Deo" poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar, care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc. Decoraţia poate fi acordată şi unor instituţii sau organizaţii, dacă activitatea lor este în mod unitar circumscrisă acestor criterii.

Comitetul Olimpic Român a fost înfiinţat în 1914 şi este o asociaţie de interes naţional aparţinând mişcării olimpice, care se organizează şi funcţionează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile Chartei Olimpice şi legislaţiei române în vigoare, conform site-ului cosr.ro.

Delegaţia României a fost prezentă la toate ediţiile Jocurilor Olimpice începând cu anul 1924, excepţie făcând două ediţii de vară, cele din 1932 şi 1948, şi una de iarnă, cea din 1960.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român are un palmares de 301 de medalii (din care 88 de aur, 94 de argint şi 119 de bronz), câştigate de sportivii români la Jocurile Olimpice de vară, de la prima ediţie, Paris, 1924, până la ediţia Londra 2012, la care se adaugă medalia de bronz obţinută la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968.

 

Cele mai citite

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...
Ultima oră
Pe aceeași temă