16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialIohannis "a socializat" vineri după-amiază cu batalionul care urmează să plece în...

Iohannis “a socializat” vineri după-amiază cu batalionul care urmează să plece în Afganistan

Preşedintele Klaus Iohannis a asistat, vineri după-amiază, la antrenamentul misiunii Batalionului 33 Vânători de Munte ”Posada”, care urmează să plece în Afganistan, şeful statului luând masa cu militarii, la popota unităţii, unde a mâncat ciorbă si mâncare de fasole, scrie Mediafax.

Şeful statului a fost însoţit de Şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă.

Preşedintele a scris, sâmbătă, pe Facebook, despre vizita pe care a făcut-o la Batalionul 33 Vânători de Munte ”Posada”, de la Centrul de instruire pentru luptă al Forţelor terestre, din localitatea Cincu.

”În curând, cei 420 de militari români vor participa la misiunea ”Resolute Support” din Afganistan. Am fost impresionat de profesionalismul şi curajul lor. După o masă ostăşească, la care am mâncat alături de militari, le-am urat succes în Kandahar şi să slujească sub drapelul României şi al aliaţilor cu aceeaşi demnitate de până acum”, a scris şeful statului pe pagina de socializare.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în cartea de onoare a Batalionului şi a oferit reprezentanţilor acestuia cartea sa, ”Pas cu pas”, cu autograf, primind placheta Centrului de Instruire pentru luptă al Forţelor Terestre.

După ceremonie, şeful statului a mers la popotă, unde a stat la rând, alături de ceilalţi militari, pentru a lua masa. Klaus Iohannis a mâncat ciorbă şi mâncare de fasole cu carne.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a asistat la antrenamentul misiunii Batalionului 33 Vânători de Munte ”Posada”, care va participa, începând cu luna martie, la misiunea ”Resolute Support” din Afganistan.

”Timp de şase luni, cei 420 de militari vor fi dislocaţi la Kandahar, acţionând ca subunitate de protecţie care va asigura securitatea bazei militare şi va consilia forţele afgane”, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale, care menţionează că Batalionul 33 Vânători de Munte ”Posada” se află la cea de-a cincea participare in teatrele de operaţiuni.

Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre “Getica” de la Cincu a devenit, în urma procesului de transformare a Armatei României, cea mai modernă structură care organizează activităţile de instruire ale militarilor pentru misiuni de apărare a ţării, precum şi pentru cele executate în teatrele de operatii.

Structurile militare până la nivel de brigadă inclusiv sunt antrenate si evaluate prin utilizarea tehnologiilor de simulare reală, constructivă, virtuală şi integrată, crearea unui mediu operaţional apropiat de realitatea câmpului de luptă modern şi punerea la dispoziţia militarilor a capabilităţilor şi facilităţilor existente.

Infrastructura centrului permite instruirea trupelor prin executarea tragerilor cu diferite categorii de armament, a tragerilor de artilerie, începând de la aruncătoare şi până la sistemul LAROM, precum şi a tragerilor cu aviaţia,
completate cu diferite tipuri de exerciţii, în funcţie de nevoile operaţionale ale tuturor categoriilor de forţe.

Pentru rezultatele obţinute la exerciţiile de instruire, precum şi în misiunile executate în teatrele de operaţii, Drapelul de luptă al batalionului a fost decorat cu Ordinul ”Virtutea militară” – în grad de Ofiţer cu însemn pentru militari, de război, ”Emblema de onoare a Armatei României”, precum şi "Emblema de onoare a Statului Major General”, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă