11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialCeremonial pentru cei 8 militari români morți în accidentul aviatic de lângă...

Ceremonial pentru cei 8 militari români morți în accidentul aviatic de lângă Sibiu

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a anunțat că duminică, la ora 14,00, la Academia Trupelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu va avea loc un ceremonial pentru cei opt militari decedați în accidentul aviatic de la Mălâncrav, informează Agerpres.

"M-am întâlnit cu membrii familiilor. Le-am transmis condoleanțe și probabil mâine, după ce vor fi gata toate formalitățile legale, în jurul orei 14,00, aici, la Academia Forțelor Terestre vom organiza ceremonialul militar și religios. După care vor pleca cu mijloacele de transport spre Argeș, spre Olt, spre Alba, spre Câmpia Turzii cu C130 și cu familiile vom stabili și data când vor avea loc, în localitățile unde familiile doresc, înmormântările", a declarat ministrul Apărării la Sibiu.

Acesta le-a mulțumit și celor doi salvatori ai militarilor care au supraviețuit accidentului, dăruindu-le din partea ministerului câte un binoclu militar.

"I-am invitat astăzi aici pe cei doi băieți care erau la fața locului atunci când s-a produs această catastrofă și am dorit să le mulțumesc pentru spiritul lor umanitar și curaj. I-au salvat pe cei doi militari pe care ulterior i-am transportat la Târgu Mureș, la București. Și pentru ceea ce au făcut le-am mulțumit și le-am dat și câte o amintire de la Ministerul Apărării", a precizat ministrul Mircea Dușa.

Cele mai citite

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă