21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialFissette va antrena un fost lider WTA. "Bun venit în echipă, Wim"

Fissette va antrena un fost lider WTA. “Bun venit în echipă, Wim”

Belgianul Wim Fissette, care a antrenat-o pe Simona Halep, va face parte, în 2015, din echipa jucătoarei de tenis din Belarus Victoria Azarenka, locul 50 WTA și fost lider mondial.

Azarenka a renunţat recent la antrenorul francez Sam Sumyk, iar luni a fost fotografiată, pregătindu-se sub supravegheare lui Fissette la Doha, conform Mediafax.

"Bun venit în echipă, Wim", a confirmat Azarenka, marţi, pe contul ei de Twitter.

Confruntată cu mai multe accidentări, jucătoarea din Belarus, în vârstă de 25 de ani, încearcă să revină în fruntea ierarhiei WTA, ea fiind o vreme îndelungată numărul 1 mondial. În palmaresul ei figurează două titluri de Grand Slam, la Australian Open, şi două finale la US Open.

Fost antrenor al jucătoarelor Kim Clijsters şi Sabine Lisicki, Wim Fissette fusese angajat la începutul lunii decembrie 2014 de Madison Keys, 19 ani, pentru turneele din Europa şi urma să colaboreze în pregătirea sportivei cu fosta ocupantă a locului 1 WTA Lindsay Davenport. Însă jucătoarea americană a renunţat la antrenorul belgian după câteva zile, fără a dezvălui motivele acestei decizii.

Apoi a fost vehiculată o colaborare între Fissette şi o altă jucătoare americană Taylor Townsend, 18 ani, dar informaţia nu a fost confirmată până la urmă.

Simona Halep a renunţat la Wim Fissette după Turneul Campioanelor de la Singapore, unde românca s-a calificat în finală. Victor Ioniţă este noul antrenor al Simonei Halep, în sezonul 2015.

Sam Sumyk lucrează acum cu jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, locul 7 WTA.

Cele mai citite

Irina Begu, calificată în turul al treilea la Roma

Irina Begu s-a calificat în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, după ce franţuzoaica Oceane Dodin a abandonat...

VIDEO. E gata! Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au pus punct relației. “Viața merge înainte, indiferent de orice”

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus "adio" după o relație frumoasă de trei ani. Tot ce e frumos are și un sfârșit. Cu...

Tribunalul Vaslui a decis! Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu

Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. „În...
Ultima oră
Pe aceeași temă