20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialVaslui: Poliţist suspectat că a rănit grav un copil, reţinut

Vaslui: Poliţist suspectat că a rănit grav un copil, reţinut

Poliţistul de frontieră care a rănit grav un copil, duminică, pe un trotuar din municipiul Huşi, iar apoi a fugit de la locul accidentului, a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, informează Mediafax.

Măsura a fost luată după ce bărbatul de 28 de ani, agent în cadrul Poliţiei de Frontieră Vaslui, s-a predat la Poliţie şi a recunoscut că el se afla la volanul maşinii în momentul producerii accidentului.

"Bărbatul de 28 de ani, care avea calitatea de suspect în acest caz, a recunoscut, după mai multe ore de audieri, că se afla la volanul maşinii care a provocat accidentul de duminică după-amiază, de pe strada Calea Basarabiei, din municipiul Huşi. Conducătorul auto a afirmat că a plecat de teama reacţiei celor care veniseră la locul accidentului şi îi aduceau reproşuri”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Iniţial, pe timpul desfăşurării cercetărilor la locul accidentului de către poliţiştii de la Biroul Rutier Huşi, soţia poliţistului de frontieră a declarat anchetatorilor că ea a condus autoturismul atunci când l-a lovit pe copil.

În cursul după-amiezii de luni, poliţistul de frontieră a fost prezentat de către anchetatori şi la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru examinarea leziunilor suferite în urma producerii accidentului, având în vedere că, după ce a lovit copilul pe trotuar, a dărâmat gardul unei locuinţe şi, în final, s-a oprit în curtea imobilului.

Băiatul de 13 ani rănit în accident se află în stare gravă la Spitalul de Copii "Sfânta Maria” din Iaşi, fiind diagnosticat cu fracturi deschise la picioare, fractură de coloană vertebrală şi suspiciune de fractură de bazin.

Copilul a fost rănit grav, duminică după-amiază, pe trotuarul străzii principale din municipiul Huşi de o maşină condusă de un şofer care a fugit de la locul accidentului după ce autoturismul s-a oprit în curtea unei locuinţe.

Cele mai citite

Klaus Iohannis merge în America unde va primi premiul Distinguished International Leadership Award

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă