23.6 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialŞeful ANRP: Blajul este Nana judeţului Alba

Şeful ANRP: Blajul este Nana judeţului Alba

Preşedintele ANRP, George Băeşu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că are o "bănuială" potrivit căreia "Blajul este Nana judeţului Alba", astfel că a cerut Corpului de Control al Autorităţii să verifice retrocedarea a 900 de hectare de teren agricol trecut din domeniul statului la trei localităţi, informează Mediafax.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, a spus, într-o întâlnire privind retrocedările, organizată la Prefectura Alba, că există suspiciuni privind o suprafaţă de 900 de hectare de teren agricol din zona Blajului care a fost restituită după ce a fost preluată din domeniul statului de trei localităţi: Blaj, Crăciunelu de Jos şi Valea Lungă.

"Aproape 900 de hectare de teren agricol luate de la Agenţia Domeniului Statului, în 2006, domeniul public al statului, trecute la Staţiunea Viticolă la Blaj, pe care după aceea s-au înstăpânit trei comisii locale, de la Blaj, Crăciunelul de Jos şi Valea Lungă. Sunt trei comisii locale ai căror petenţi au fost mutaţi pe domeniul public al statului la staţiunea viticolă, în 2006, 2007. Noi avem mari dubii cu privire la îndreptăţirea persoanelor care au fost duse acolo, la capacitatea consiliilor şi a comisiilor locale şi a Comisiei judeţene de fond funciar de la acel moment de a face acel transfer de teren, să-l iei de la stat şi să-l treci în proprietatea privată a localităţii. Suntem foarte curioşi să vedem la cine a ajuns cu adevărat terenul. Eu am o bănuială. Blajul este Nana judeţului Alba, eu aşa cred", a spus Băeşu.

Şeful ANRP a adăugat că a cerut Corpului de Control al Autorităţii să facă, până la sfârşitul anului, o verificare amănunţită privind acest caz.

"Din câte cred eu, deja au fost solicitate nişte documente de către colegii mei de la Corpul de Control. Au fost solicitate în mod preliminar câteva documente (…).Sunt aceiaşi colegi care au fost la Nana şi ei mi-au spus: «Domnu' preşedinte, acolo avem cam aceeaşi situaţie». De fapt, nu ca la Nana, ca la Fundulea, ştiţi că a fost o chestie între Nana şi Fundulea. Până la urmă, Nana e doar o localitate din alea unde s-au făcut transferuri de cetăţeni între Nana şi Fundulea, Fundulea fiind crema cercetării în agricultură. Iar aici – eu sunt de la Focşani şi m-am săturat bând la mese vin de Jidvei – aici e crema, alături de Focşani, viticulturii. E clar că unde e cremă e şi interes", a spus George Băeşu.

Directorul Staţiunii Viticole Blaj, Liliana Tomoiagă, care a participat la întâlnire, i-a spus şefului ANRP că a făcut numeroase sesizări privind retrocedările unor terenuri ale staţiunii pe care le consideră ilegale.

"Eu am făcut foarte multe sesizări (…) Eu zic că Nana este mic copil faţă de ce s-a întâmplat în Alba. Suntem singura staţiune de cercetare din Transilvania pe domeniul viticol. Am sesizat de «n» ori ceea ce se întâmplă începând din 2006 (…) În ultimul an am oprit câteva retrocedări cu ajutorul Prefecturii şi al Guvernului, dar suntem târâţi în procese", a spus Tomoioagă.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, a participat, vineri, la Alba Iulia, la o întâlnire cu autorităţile judeţene, reprezentanţii comisiilor locale de fond funciar şi titulari de dosare de retrocedare sau despăgubire din judeţ.

Mai mulţi membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana sunt urmăriţi penal pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, în dosarul privind trecerea unor suprafeţe de teren în domeniul privat al oraşului Fundulea, potrivit Parchetului instanţei supreme.

Corpul de Control al premierului a trimis, în 15 aprilie, Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile din comuna Nana raportul referitor la trecerea unor suprafeţe de teren în domeniul privat al oraşului Fundulea şi a sesizat PICCJ cu privire la anumite fapte considerate ilicite.

În Raport se arăta că Primăria Nana a emis 22 de titluri de proprietate, pentru terenuri însumând 218 hectare, fără respectarea legislaţiei în vigoare.

Cele mai citite

Stațiunea MAMAIA, cea mai bună stațiune de pe litoral. Premiu special la Gala Destinația Anului 2024

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului...

Resortul Lebăda Neagră deținut de Toma Sandu, închis de inspectorii DSV din cauza neregulilor grave

Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare (DSV) au închis resortul Lebăda Neagră, deținut de Toma Sandu, după ce au descoperit multiple nereguli în cadrul unei inspecții...

Numărul turiștilor români care au călătorit în Germania în anul 2023 a crescut cu 20% față de anul 2022

În anul 2023, turiștii români au efectuat 760.000 de călătorii cu cel puțin o noapte de cazare în Germania. În comparație cu anul precedent,...
Ultima oră
Pe aceeași temă