12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDeputatul Kerekes Karoly, doi ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de...

Deputatul Kerekes Karoly, doi ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Deputatul Kerekes Karoly (UDMR) a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat soţia şi fiul la biroul parlamentar. Decizia nefiind definitivă şi poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Deputatul UDMR Kerekes Karoly a fost trimis în judecată în ianuarie. Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arătau, în rechizitoriu, că în perioada 3 octombrie 2006 – 18 mai 2009, deputatul Kerekes Karoly a propus angajarea, la biroul lui parlamentar, a fiului său, a avizat cele două contracte individuale de muncă încheiate cu acesta şi a încheiat trei contracte civile de prestări servicii cu soţia sa şi cu fiul său.

Soţia şi fiul lui Kerekes Karoly ar fi realizat, în baza acestor contracte, un folos material în cuantum total de 56.663 de lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor, au precizat procurorii, în actul de sesizare a instanţei.

În septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul instanţei supreme în cazul deputatul Karoly Kerekes, arătând că a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Szilard Kerekes, în perioada 2006 – 2010, şi a soţiei sale, Ildiko Susana Kerekes, în perioada 2004 – 2009, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş.

ANI preciza atunci că beneficiul obţinut în perioada 2004 – 2010 de soţia şi fiul lui Kerekes Karoly ar fi fost de 99.083 de lei (aproximativ 23.000 de euro).

Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă