2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialDragnea își securizează secţiile de votare din Teleorman

Dragnea își securizează secţiile de votare din Teleorman

Deşi legea spune că preşedinţii şi locţiitorii acestora sunt stabiliţi prin tragere la sorţi, 32 din cele 34 de secţii de votare din oraşul Alexandria vor fi conduse duminică de aceiaşi oameni ca şi la alegerile europarlamentare şi la referendumul din 2012.

Primele suspiciuni că se pregăteşte o fraudă electorală la alegerile pentru preşedinţie care vor avea loc pe 2 noiembrie au apărut în Teleorman, judeţ condus de mulţi ani de PSD şi aflat la discreţia vicepremierului Liviu Dragnea. Deşi legea electorală prevede că preşedinţii secţiilor de votare şi locţiitorii acestora sunt desemnaţi prin tragere la sorţi de către Biroul Electoral Judeţean (BEJ), în 32 dintre cele 34 de secţii de votare, câte există în Alexandria, au fost alese exact aceleaşi persoane pe exact aceleaşi funcţii ca la alegerile pentru europarlamentare şi chiar ca la referendumul pentru demiterea preşedintelui din 2012. Astfel, potrivit unei reclamaţii a Alianţei Creştin Liberale (ACL) – din care face parte PDL şi PNL – Magdalena Aurelia Popescu a fost preşedinte al Secţiei de Votare numărul 2 la scrutinul din mai 2014, iar pentru duminică ocupă exact aceeaşi poziţie, iar Anca Alina Nicolae a fost preşedinte al Secţiei de Votare nr. 3, din Alexandria, atât la referendumul din 2012, la alegerile europarlamentare din mai 2014, cât şi pentru cele prezidenţiale ce urmează să aibă loc duminică.

Situaţia se repetă şi în celelalte 30 de cazuri, dar şi în cel puţin şase comune din Teleorman. „Această situaţie nu poate fi reţinută ca o coincidenţă şi este rezultatul direct al unei trageri la sorţi care eludează procedura“, arată reprezentanţii PDL-PNL.

Opoziţia din judeţul considerat fieful lui Liviu Dragnea, urmărit penal pentru posibile fraude la referendumul în vederea demiterii preşedintelui de acum doi ani, a mai descoperit că, în plus, o mare parte a preşedinţilor secţiilor de votare sunt fie angajaţi ai Primăriei Alexandria, condusă de liderul local al PSD Victor Drăguşin, fie din societăţi aflate în subordinea Consiliului Local. În fine, unii nu ar avea nici funcţii juridice, deşi legea electorală prevede că juriştii au întâietate pentru alegerile electorale.

Dincolo de aceste nereguli, ACL mai reclamă că preşedintele Secţiei de Votare 12 ar fi membru al Tineretului Social Democrat, iar în sprijinul acestei acuzaţii au ataşat şi câteva fotografii în care Eană Cristian apare direct implicat în mai multe acţiuni ale PSD local.

BEJ nu vede nici o problemă

În ciuda acestor evidenţe, Biroul Electoral Judeţean a respins reclamaţiile ACL, considerând că sunt nefondate. „Faptul că anumite persoane desemnate ca preşedinţi şi locţiitori au îndeplinit aceste funcţii şi la alegerile anterioare nu reprezintă un impediment în desemnarea acestora în alegerile prezidenţiale din 2014. În lipsa unor dovezi certe care să conducă la faptul că tragerea la sorţi a fost nelegală, se respinge contestaţia“, se arată într-un răspuns al BEJ Teleorman. Pe de altă parte, persoanele implicate în acest scandal au negat că ar încălca legea. „Da, sunt a doua oară preşedinte al aceleiaşi secţii de votare, dar eu nu cred că ar fi fost ceva ilegal. A fost o tragere la sorţi“, a declarat, pentru „România liberă“, Rodica Baicu, angajată a Primăriei Alexandria, care la alegerile din mai 2014 a fost preşedintele Secţiei de Votare 5, iar pentru alegerile prezidenţiale va ocupa aceeaşi poziţie.

De asemenea, deşi numele său apare în lista membrilor TSD Teleorman, Cristian Eană susţine că nici măcar nu este înscris în PSD. „Nu fac parte din acest partid, vă poate confirma şi conducerea PSD Teleorman. Mai mult, nu am ce să răspund“, a menţionat acesta. Liderul organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat nu a putut fi contactat. Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ, nu a dorit să comenteze situaţia.

Tragerea la sorţi, o mascaradă

Ca tragerea la sorţi a preşedinţilor de secţii de votare să fie corectă, ar fi trebuit ca numărul de persoane luate în calcul pentru procedură să fie cu 10% mai mare decât numărul de secţii, prevede legea electorală. Apoi, întâietate la tragere au juriştii, dar potrivit ACL Teleorman, nici unul dintre cele două criterii nu a fost respectat. Mai mult, ar fi trebuit trase la sorţi nu doar persoanele, ci şi secţiile de votare unde vor merge acestea. În realitate, susţine opoziţia locală, judecătorul care a efectuat tragerea nu a ales decât numărul secţiei de votare, apoi ar fi desemnat direct din lista pe care o avea în faţă cine va fi preşedinte acolo.

Control: 96% prezenţă la vot

Teleormanul a fost unul dintre judeţele care la referendumul pentru demiterea preşedintelui, din 2012, a avut unele dintre rezultatele cele mai mari pe ţară în direcţia dorită de USL. Astfel, în Alexandria, potrivit datelor oficiale, 89,91% din alegători au votat pentru destituirea lui Traian Băsescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă