Republicăm un articol al României libere, din 28 octombrie 2014.
Se vorbește mult, în România, despre criza de modele. Și nu de ieri, de azi. În politică, fenomenul e mai acut decât în alte sfere și doar din groapa în care sunt afundați astăzi prea mulți dintre politicieni nu se vede limpede acest lucru.
În lipsă de altceva, soluția găsită adeseori e refugiul în trecut: se caută modele de odinioară. Așa că am propus un joc: i-am rugat pe câțiva oameni ai cetății să ne spună care ar fi personajul din istoria României pe care l-ar recomanda azi ca șef de stat și ce argumente susțin alegerea făcută. Iată răspunsurile primite:
Vintilă Mihăilescu, antropolog, SNSPA
Dimitrie Gusti, pentru că știa unde este România, avea o viziune despre unde ar trebui să ajungă ea și era un bun negociator cu Puterea.
Simona Tache, jurnalistă, Cațavencii
Iar vorbim despre “UN OM”? Nu mai bine ne-ar conduce 300 de oameni inteligenți, competenți și fără interese personale dubioase? Un parlament adevărat, cum ar veni? În fine, ca să răspund strict la întrebare, Carol I ar fi o opțiune rațională și la îndemână. Dacă ieșim din rațional, atunci Simona Halep. Pasionată și tenace în raport cu munca ei, curată și fără agende ascunse. Nu ne-ar minți, nu ne-ar fura și și-ar vedea de treabă cu o determinare și o competență nemaivăzute. În scurtă vreme, România ar fi campioană la nivelul de trai. 🙂
Moise Guran, jurnalist, TVR
Fără doar şi poate răspunsul este Carol I. Din toate punctele de vedere. Azi România are nevoie de infrastructură, iar Carol a făcut anual mai multe drumuri (pietruite că aşa erau atunci) decât am făcut noi autostrăzi în total, în ultimii 50 de ani. Dar nu numai viziunea economică a Regelui Carol I l-ar califica să conducă şi azi România. Politica externă a fost de asemenea briliantă – de la obţinerea Independenţei cu ajutorul ruşilor şi până la pactul secret cu Puterile Centrale ce viza recuperarea Basarabiei exact de la Ruși.
În politica internă, Regele a fost exact arbitrul ce ne lipseşte azi, rotativa guvernamentală consolidând democraţia într-o ţară încă medievală.
Singura pată care îmi vine în minte vorbind de Regele Carol I, este complicatul moment 1907, o perioadă ce rămâne şi astăzi o enigmă pentru istorici pentru că Regele a cerut toate documentele intervenţiei Armatei, dar şi rapoartele serviciilor de informaţii, iar apoi le-a distrus.
Costi Rogozanu, editor VoxPublica
Aș fi vrut să conducă Dobrogeanu-Gherea țara, iar Panait Istrati să conducă ICR-ul :). Serios vorbind, Dobrogeanu Gherea pare cel mai lucid în acel moment în înțelegerea situației extrem de delicate în care se afla România la începutul secolului 20. O țară primitivă, care tot întârzia modernizarea apăsând în același timp pedala exploatării. Cred că unul ca Gherea ar înțelege și acum complexitatea situației și ar avea îndrăzneala să nu fie un oportunist de doi bani. În plus, dacă Gherea a reușit să scoată prin învățăturile lui un text superb despre 1907 de la cinicul Caragiale, atunci cred că ar fi putut tăia și gustul pentru glume obosite și văicăreli nesfârșite al elitelor de azi.
Mihnea Măruță, jurnalist
Întrebarea îmi dă voie să „mă joc” în domeniul idealului, şi-atunci criteriile alegerii mele sunt următoarele: modelul pe care îl reprezintă această persoană, atât social (pentru toate clasele), cât şi intelectual, energia rară şi hotărârea de a „trage” ţara înainte, abilităţile diplomatice şi, cuprinzându-le pe toate cele de mai sus, dragostea de ţară şi îmbrăţişarea tradiţiilor. Regina Maria.
Mugur Ciumăgeanu, psihoterapeut
Eu aș fi susținător, peste timp, pentru Nicolae Mărgineanu ca președinte al României. Profesorul Mărgineanu nu numai că a fost unul dintre cei mai eminenți psihologi ai României, bursier al Fundației Rockefeller și un cap capabil, dar a și contribuit la sforăraia politică postbelică și a fost unul dintre artizanii convingerii americanilor că merităm Transilvania înapoi. Fapt pentru care a făcut apoi pușcărie timp de 16 ani în închisorile regimului comunist. Mărgineanu președinte ar fi pentru România un stâlp atât de integritate, cât și de inteligență umanistă și politică.
Zoltán Rostás, antropolog
Nu s-a născut încă omul care să poată conduce România de azi 🙂
Mihai Dobrovolschi, realizator Dobro Show
Nu sunt un pasionat de istorie, așa că prefer să numesc un personaj cu a cărui viață m-am suprapus. Cred că una dintre marile șanse care au fost pierdute după 1989 a fost Corneliu Coposu. Da, acum România ar avea nevoie de un personaj prea mare pentru jocul mărunt care a devenit politica. Iar Corneliu Coposu trăise destule grozăvii ca să știe ce e important în viața unui român.
Mihaela Miroiu, politolog
Alexandrina Cantacuzino (1867-1944). Deși Alexandrina Cantacuzino nu este favorita mea, în contextul istoriei mișcării feministe românești, cred că era o foarte bună candidată la funcția de Președintă a României.
Rațiunile sunt următoarele:
1. A contribuit major la organizarea mișcării interne și internaționale pentru drepturile civile și politice ale femeilor. În Constituția din 1923, femeile erau încă tratate drept incompetente legal, în asociere cu persoanele cu handicap mental și delicvenții. În consecință, ele nu erau cetățene în sensul drepturilor politice.
A avut un rol foarte important în crearea Consiliului Național al Femeilor din România (1921), a fost președinta Antantei Balcanice a Femeilor (1923) și vicepreședintă a Consiliului Internațional al Femeilor (Washington, 1925). În toate aceste calități, a avut un rol major în promovarea națională și internațională a emancipării civile și politice a femeilor.
2. A fost o excelentă organizatoare.
În Primul Război Mondial a organizat cel mai mare spital de răniți din capitală, iar după încheierea acestuia a jucat un rol hotărâtor în ridicarea Mausoleului de la Mărășești (1924). În calitate de consilieră în primăria Bucureștiului (a fost printre primele consiliere din istoria României – fiindcă acest drept a fost obținut de către femei abia în 1929 – inclusiv prin activitatea și militantismul ei), a fost foarte apreciată de concetățeni pentru proiectarea și aplicarea politicilor de ocrotire a mamelor și copiilor, combaterea alcoolismului, asistarea familiilor șomerilor (1929-1938).
3. A făcut politică bazată pe cunoaștere
Și-a bazat întreaga activitate politică pe cercetare socială, pe care a stimulat-o intens. Proiectele ei de politici sociale s-au sprijinit pe datele și explicațiile oferite de Institutul Social Român.
A organizat educarea femeilor pentru ca, atunci când drepturile lor politice urmau să fie recunoscute, să poată avea cultura cetățenească necesară. Cu alte cuvinte, nu a făcut politică amatoristă și improvizată pe termen scurt, ci o politică strategică și competentă.
4. A dovedit anvergură internațională și viziune politică în tot ceea ce a întreprins.
Marian Voicu, jurnalist, TVR
Aş merge pe mâna lui Carol I. Să dăm citire testamentului redactat în 1899: „Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranța, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: Totul pentru țară, nimic pentru mine!” Ar fi un foarte bun preambul la Constituțiile postdecembriste.
Mircea Kivu, sociolog
Demetru Demetrescu-Buzău (Urmuz) ar fi singurul care, bazat pe calcule și probabilități, ar putea scoate o sinteză (din redingota franceză) prin care să pătrundă complexitatea logosului contemporan.
Iulian Puiu, graphic designer, Re:ply
Carol I, pentru că a pus România înaintea interesului personal și a avut bine conturată viziunea statului modern. Exact ce ne lipsește azi.
Bogdan Branzaș, director de creație, Brânzaș Consultanți și Designeri
1. Solomon Marcus, matematician
Pentru că este un adeărat intelectual recunoscut internațional iar matematica, studiul sistematic, știința și cariera didactică implică rațiune, curiozitate, echilibru, suflet și integritate.
2. Constantin Brâncuși, sculptor
A fost unul dintre cei mai mari artiști ai lumii, un modelator de geniu al materiei și gândirii. Deși n-a mai vrut să aibă de a face nimic cu țara lui, presupunând că ar fi acceptat să conducă România, l-aș fi ales pentru ingeniozitatea și creativitatea lui, profunzimea gândirii, capacitatea de esențializare, dublate de rațiune, un bun simț și discreție ancestrale.
3. Elisabeta Rizea
O femeie simplă, de la ţară, simbol al Rezistenței anti-comuniste, a vrut să trăiască și să moară ca un om liber. N-a renunțat niciodată la credința ei.
Andra Matzal, editor Think Outside the Box
Oricât mi-am pus mintea să-şi imagineze preşedintele ideal, s-ar părea că, în scurta mea experienţă în lumea de tovarăşi sau domni preşedinţi, politica şi idealul au divorţat iremediabil. Cu toată naivitatea, mi-au defilat în minte figuri de disidenţi, poeţi anarhişti ori savanţi, gata să scoată România din hău. N-a ieşit niciunul.Cel mai adesea însă m-a vizitat fantoma lui Titu Maiorescu. Dacă ar trăi şi dacă istoria ar fi înregistrat corect accesul lui misogin, mi-ar spune poate şi mie că am creierul mic, ca orice femeie. Însă pentru Maiorescu am căpătat o formă mai evoluată de respect când i-am citit cărţile, fiindcă am văzut în ele o viziune în care calea spre updatarea la Europa era una de mijloc, încurajând înainte de toate înţelegerea şi dezvoltarea contextului naţional. L-aş recomanda pentru că a adus în forţă intelectualul mai aproape de treburile cetăţii, pentru că a susţinut înainte de toate educaţia, şi la ţară, şi la Academie, şi fiindcă e unul din puţinele exemple pe care le cunosc în România unde literatura şi politica se pare că au mers mână-n mână.
Marius Tabacu, director, Filarmonica din Cluj
Regele Carol I: un neamţ care a făcut România, pe care noi, românii, nu am reuşit nici într-un secol şi jumătate să o distrugem de tot.
Radu Sigheti, fotograf, Reuters
Pentru că în ultima vreme tot descoperim cum și cât de mult este furată țara noastră, cel mai potrivit în ziua de astăzi mi se pare Vlad Țepes.
Ovidiu Nahoi, jurnalist, Money Channel
Mă gândesc la Regele Ferdinand. Cred ca României îi trebuie un om discret și bun, care să știe să potolească tensiunile din societate, care să știe să unească. Mă gândesc la pilda de rezistență în momentele dramatice ale exilului de la Iași, la cum a reușit să convingă soldatul român să se bată la Mărășești pentru România. Apoi, să nu uităm că în timpul lui Ferdinand a fost negociată unitatea națională în lungi și dificile conclavuri internaționale, unitate desăvârșită apoi prin reforme interne, inclusiv prin Constituția din 1923.
Florin Poenaru, antropolog
Lucrețiu Pătrășcanu. Poate părea ciudat și controversat (exact un comunist ne trebuie?), dar există argumente foarte solide în favoarea sa. Pătrășcanu era licențiat în drept (fără plagiat) și doctor în economie (burgheză și capitalistă). Este tipul de pregătire esențial astăzi pentru România, aflată în plină luptă anti-corupție și în recesiune tehnică. Mai mult, Pătrășcanu ar putea duce lupta anti-corupție la alt nivel. În calitatea sa de Ministru al Justiției în Guvernul Petru Groza, Pătrășcanu a înființat tribunalele populare: exact ce ne trebuie și astăzi. Problema cu lupta anti-corupție promovată de DNA este că aceasta nu capătă un caracter popular: lupta împotriva bogaților care s-au îmbogățit prin furtul bunurilor comune. Corupția rămâne o problemă tehnică, nu una de justiție socială. Pătrășcanu ar putea da un astfel de caracter anti-corupției.
Fiind de stânga, ca om politic Pătrășcanu ar putea reintroduce în societate câteva elemente astăzi complet absente: egalitate, solidaritate, justiție socială. Respingând stalinismul (care de altfel l-a și omorât), dar îmbrățișând un naționalism soft, pragmatic și strategic, Pătrășcanu ar putea fi un președinte foarte apropiat de liderii progresiști latino-americani de astăzi: un populism progresist menit a reduce sărăcia și inegalitățile, folosind resursele naționale în acest scop. Totodată, Pătrășcanu ar fi o opțiune bună pentru situația geopolitică de astăzi: în 1944 a știut să negocieze și cu rușii, și cu aliații occidentali, o viziune ce lipstește astăzi datorită rusofobiei actualilor lideri politici. Ar fi însă și pe placul celor din Republica Moldova: acesta a susținut chiar în fața URSS-ului că moldovenii sunt români. Nu în ultimul rând, Pătrășcanu a fost un intelectual (lucru rar pentru un politician) și de foarte bună calitate. Cele patru cărți pe care a apucat să le scrie sunt esențiale pentru înțelegerea României moderne. Ar face, deci, un ICR pe măsură. Păcat că nu putem vota Pătrășcanu la alegerile care vin și că va trebui să ne mulțumim cu cei care există.
Liviu Antonesei, scriitor
Dacă aș fi Radu Câmpeanu, cel care a venit cu propunerea ca Regele Mihai să candidedeze din partea PNL la președinția României, aș spune pe loc Carol I sau Fredinand cel Loial. Cum nu sunt Radu Câmpeanu, spun aceleași nume și, dacă e posibil, să deschidem Constituția iorgovană, în postura de regi…
Ioana Avădani, director, Centrul pentru Jurnalism Independent
Aș vrea să trăiesc în regimul Caragiale. Simțire are? Enormă! Viziune are? Monstruoasă! Îm plus, ar putea să-și scrie singur comunicatele de presă, să ne dedulcim și noi oleacă…
